in ,

Adoptarea rapidă a bugetului pe 2027 ar confirma pentru agențiile de rating continuarea consolidării fiscale (ministru)

Adoptarea rapidă a bugetului pe 2027 ar confirma pentru agențiile de rating continuarea consolidării fiscale (ministru)

Adoptarea bugetului pe anul 2027 încă din toamna acestui an ar fi o confirmare pentru agențiile de rating că România va continua programul de consolidare conform țintelor asumate, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

‘Cu cât vom avea un buget aprobat mai repede în acest an, cu atât finanțatorii și agențiile de rating vor avea confirmarea că și în 2027 România continuă programul de consolidare conform țintelor asumate, adică practic asta ar însemna că deficitul pentru 2027, de 5,1 (5,1% din PIB n.r.) e cumva asigurat prin măsuri concrete’, a precizat Nazare, luni, la Digi 24.

Întrebat cum arată datele privind economia României în primul trimestru, pe care urmează să le publice INS, oficialul de la Finanțe a transmis că Guvernul încearcă să accelereze programele de relansare economică, având în vedere că tendința de scădere a consumului continuă.

‘Suntem bineînțeles, după o contracție, în recesiune tehnică. Tendința de scădere a consumului continuă, chiar dacă ușor atenuată pe ultima lună. N-aș putea să vă spun că acest trend poate fi inversat în primul trimestru. Ce pot să vă spun este că facem tot ce este posibil, astfel încât să pornim toate programele și proiectele pe care le avem în pregătire și vorbesc aici de planul de relansare economică, unde deja avem în consultare două scheme de susținere a companiilor foarte importante, astfel încât acesta să fie cât mai repede operațional’, a adăugat ministrul interimar al Finanțelor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Giurgiu: Nouă bulgari depistați de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 47 de păsări exotice, fără documente

VIDEO Giurgiu: Nouă bulgari depistați de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 47 de păsări exotice, fără documente

Elevii români au participat cu succes la Olimpiada internațională de limba și literatura latină

Elevii români au participat cu succes la Olimpiada internațională de limba și literatura latină