Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat vineri că ‘devine evident’ că Ilie Bolojan ‘își bate joc’ de România și de români, ‘îl minte’ pe președintele Nicușor Dan și ‘sfidează pur și simplu orice elementar bun-simț politic’.
‘Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români, îl MINTE pe Președintele României și sfidează pur și simplu orice elementar bun-simț politic! Declarația Președintelui Dan este clară: Bolojan a mințit și face orice să se agațe de putere! Am spus că Bolojan este un mitoman politic! Acum lucrurile devin evidente: nu și-a mințit doar partenerii politici, ci și pe Președinte! Adică își bate joc de România! Ãsta este Bolojan!’, a scris Câciu pe Facebook.
Președintele Nicușor Dan a transmis că partidele au revenit la ‘blocajul politic’, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
‘Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD. Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare. De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția’, a scris Nicușor Dan vineri pe rețeaua X.
El a menționat că este responsabilitatea partidelor să negocieze între ele o majoritate pentru orice formulă de guvern pe care o consideră potrivită.


