Deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache şi senatoarea Monica Anisie îşi anunţă susţinerea pentru premierul desemnat Adrian Veştea. Anisie afirmă că ”este timpul pentru un guvern funcţional, condus de un premier axat pe performanţă, care cunoaşte direct problemele comunităţilor” iar experienţa şi echilibrul lui Adrian Veştea, aşa cum îl cunoaşte, pot reprezenta un avantaj important în atingerea obiectivelor de ţară ale României.
Deputatul Ion Iordache, liderul PNL Gorj, transmite că “Adrian Veştea este un om care merită respect, un liberal autentic, care şi-a construit cariera pas cu pas, prin muncă, seriozitate şi rezultate”.
“Experienţa sa în administraţia locală şi centrală, echilibrul şi decenţa care l-au caracterizat de-a lungul timpului, îl recomandă pentru această mare responsabilitate. Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României şi puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea ţării noastre. Felicitări pentru această nominalizare!”, spune Iordache, într-o postare pe Facebook.
Şi senatoarea PNL Monica Anisie a transmis un mesaj de susţinere pentru Adrian Veştea, arătând că interesul naţional este prioritar.
“România nu-şi poate permite să aştepte. Cu un război tot mai ameninţător la graniţă şi jaloane economice urgente de îndeplinit, obligaţia noastră, a politicienilor, este să punem viitorul românilor mai presus de orice orgoliu. Astăzi, ataşamentul faţă de ţară înseamnă înţelegere profundă pentru grijile oamenilor, responsabilitate şi acţiune, nu declaraţii sterile. Românii aşteaptă măsuri concrete, investiţii finalizate şi predictibilitate. De aceea, Partidul Naţional Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru al României şi îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate faţă de români!”, spune Monica Anisie.
Senatoarea liberală mai afirmă că “este timpul pentru un guvern funcţional, condus de un premier axat pe performanţă, care cunoaşte direct problemele comunităţilor”.
“De la funcţia de primar al Râşnovului la cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ministru al Dezvoltării, Adrian Veştea a parcurs toate etapele administraţiei. Această experienţă solidă şi echilibrul său sunt garanţia că pot fi implementate reformele economice necesare, oferind în acelaşi timp unitate socială şi siguranţă fiecărui român. Experienţa şi echilibrul lui Adrian Veştea, aşa cum îl cunosc eu, pot reprezenta un avantaj important în atingerea obiectivelor de ţară ale României. Mult succes, Adrian Ioan Veştea!”, mai declară Anisie.
