Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică.
‘România are nevoie uneori de importuri. Dar faptul că importăm gaze nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice cantitate și orice preț. Un import care acoperă un deficit real poate proteja consumatorii. Un angajament scump, luat pentru a satisface un obiectiv politic, îi poate împovăra pe români ani întregi. Publicul are dreptul să cunoască adevărul și este de datoria autorităților să prezinte corect lucrurile. Românii nu ar trebui să afle din factură cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului. În energie, fiecare decizie politică are un preț. Regula trebuie să fie simplă: cine propune cumpărarea să arate calculul înainte de semnare, iar cine greșește să răspundă pentru cost’, susține specialistul.
Potrivit șefului AEI, în România, deciziile proaste din energie au aproape întotdeauna același deznodământ: politicianul.
‘Dar politicianul își încheie mandatul, intermediarul își încasează marja, iar cetățeanul rămâne cu factura. Cazul tentativei de a aduce gaz natural lichefiat scump din SUA, care sa fie amestecat cu gaz ieftin românesc și să fie plătit de ‘fraierii’ de români. Asta arată cât de ușor poate fi împinsă populația către o afacere al cărei preț nu a fost demonstrat public. Cât ar fi plătit consumatorul român pentru acest gaz? Răspuns pentru luna septembrie 2026: circa 0,62 lei/kWh! Un ministru al Energiei a cerut președintelui și premierului începerea negocierilor pentru un acord cu SUA privind GNL. Nimic anormal. Printre argumentele invocate, evitarea unui posibil ‘blocaj’ în relația cu partenerul american. Întrebarea care apare: cine a creat aceste așteptări (blocaj) pentru SUA? În jurul demersului se afla un memorandum semnat în noiembrie 2025 la Atena. Declarațiile iresponsabile ale unui director la Atena au pornit de la convingerea că, la acest nivel, poți face promisiuni fără să te trezești obligat să le respecți. Numai că promisiunile au dus la un Memorandum’, remarcă Dumitru Chisăliță.
Expertul în energie susține faptul că partea americană a observat că semnatarul român nu putea revinde gazele și a insistat ca, înainte de plecarea din Atena, documentul să fie semnat de către un furnizor român.
‘Acesta ar fi acceptat după ce i s-a spus că semnătura este doar un artificiu și că va ieși din înțelegere în câteva luni. În realitate, Memorandumul prevedea cumpărarea a 1,5 miliarde de metri cubi de gaz american, iar angajamentul ar fi încă în vigoare. Ieșirea promisă nu s-a produs. Prim-ministrul a impiedicat sacrificarea companiei împinse să semneze artificiul și, mai ales, transferarea notei de plată către români. Așa arată mecanismul prin care românii ajung să plătească de 20 de ani matrapazlâcurile politicienilor. Mai întâi, o oportunitate comercială este prezentată drept obligație strategică. Apoi, se invocă urgența diplomatică. În final, unei companii de stat i se cere să preia riscul economic, pentru că oricum romanii vor plăti. Gazul american nu este, prin definiție, o alegere proastă. Poate fi o sursă necesară în anumite perioade. Dacă un oficial vrea ca România să cumpere volume mari, trebuie să arate prețul final la intrarea în România, perioada în care gazul este necesar și alternativa cu care l-a comparat. Patriotismul economic începe cu acest calcul’, se arată în analiza de specialitate.
În opinia lui Chisăliță, trebuie făcută o distincție clară între diversificarea rutelor de tranzit și diversificarea surselor de gaze.
‘România are un interes direct în dezvoltarea unor rute alternative: acestea îi sporesc securitatea aprovizionării și rolul regional. Diversificarea surselor trebuie urmărită în cadrul unei strategii prin care România să își extindă activitatea dincolo de granițele naționale. Cele două obiective nu trebuie confundate și nici invocate pentru a justifica acțiuni ne-econonice. Furnizorul român intermediar în această construcție a fost victima, nu băiatul deștept. Chiar dacă nu se vorbește deloc, ‘afacerea’ aceasta păguboasă a eșuat în primul rând datorită poziției corecte și neobediente a conducerii Romgaz’, a subliniat specialistul.
