Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), instituția care analizează legalitatea cheltuielilor din campania electorală, va demara procedura de verificare a contractului lunar de lobby de 1.5 milioane de dolari încheiat de partidul AUR pentru promovarea liderului George Simion în SUA, scrie Hotnews.
Demersul vine după ce un document obținut de Antena 3 CNN a arătat că partidul AUR, condus de candidatul la prezidențiale George Simion, plătește lunar o sumă colosală unei companii de lobby din Statele Unite. Contractul este semnat de partidul AUR cu BGD Legal and Consulting, companie de lobby, și este în valoare de 1,5 milioane de dolari lunar.
În schimbul acestor bani, compania s-a angajat să-i organizeze lui George Simion întâlniri la Washington D.C cu lideri politici, dar și apariții în presa din Statele Unite. Partidul AUR a transmis un drept la replică în care a precizat că „nu există niciun contract semnat de AUR cu firma la care faceți referire”, însă contractul este înregistrat la Departamentul de Justiție al SUA și publicat chiar pe site-ul Departamentului de Justiție.
Contractul, semnat la data de 18 aprilie 2025 de prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea, prevede ca suma de 1,5 milioane de dolari să fie plătită în termen de 30 de zile. Pe contract apare și numele Mateea Petrescu, directoarea de comunicare a fraților Tate. Compania de lobby nu primește niciun ban dacă nu-și respectă angajamentele: de a antama întâlniri cu lideri politici americani la Washington DC pentru George Simion și apariții în presa americană.
Recent, George Simion a declarat în cadrul unui interviu pe care i l-a acordat lui Steve Bannon, fost consilier al președintelui american Trump, că „se vrea eliminarea lui prin orice mijloace”, dând exemplul premierului slovac Robert Fico, care a fost împușcat anul trecut. Simion a mai spus că îl va „reinstaura” pe fostul candidat de extremă dreapta Călin Georgescu „atunci când va deveni președinte”, dar și că el a inventat mișcarea „Make Europe Great Again”.