Aeroportul Internaţional Chişinău a atins un nou record istoric de 3,09 milioane de pasageri în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 42%

Numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Internaţional Chişinău a crescut cu 42% în primele nouă luni ale anului, astfel încât aerogara a atins un nou record istoric de 3.092.903 de călători înregistraţi de la începutul anului 2024, scrie Moldpres.

În luna septembrie, aeroportul a raportat un trafic total de 443.975 pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi, prognozele fiind confirmate în proporţie de 130,6%. Numărul pasagerilor din septembrie 2024 faţă de aceeaşi lună din 2023 a crescut cu 32% sau cu aproximativ 107.000.

De asemenea, au fost înregistrate 3.293 de aterizări şi decolări.

Cea mai mare creştere a fluxului de pasageri a fost înregistrată pe destinaţiile Antalya, Londra, Istanbul, Roma, Milano, Sharm el Sheikh, Tel-Aviv, Frankfurt, Viena, Baku şi Veneţia.

Pe destinaţiile noi, în septembrie au fost transportaţi 30.070 de pasageri sau 6,77% din fluxul total de pasageri. 

Cifrele pe segmentul cargo relevă că luna trecută au fost transportate circa 277,5 tone de marfă, cu 29,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Rusia – Un tribunal ordonă arestarea în contumacie a doi jurnalişti italieni

O operă de artă din cutii de bere, aruncată din greşeală într-un coş de gunoi de un angajat al unui muzeu olandez