in ,

Aflat pe teritoriul Siriei, ministrul israelian al apărării promite că țara sa va menține aici trupe

Aflat pe teritoriul Siriei, ministrul israelian al apărării promite că țara sa va menține aici trupe

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a vizitat marți trupele israeliene poziționate în sudul Siriei, reiterând hotărârea Israelului de a menține aici forțe atât timp vor exista ‘amenințări’ împotriva securității țării, relatează AFP.

Ministrul a efectuat această deplasare la o săptămână după șeful de stat major al armatei israeliene și bombardarea de către Israel a fostei baze de la Abu al Duhur, în nord-vestul Siriei, vizând potrivit țării sale blocarea desfășurării de trupe turce. Ankara a dezmințit orice prezență la fața locului.

Israelul a lansat sute de lovituri asupra Siriei de la căderea, în decembrie 2024, a președintelui Bashar al-Assad, înlăturat de o coaliție islamistă.

De asemenea, acesta a desfășurat trupe în zona tampon plasată sub supravegherea ONU care separa forțele forțele israeliene și siriene pe platoul Golan, ocupat de Israel din 1967. Israelul afirmă că a instituit aici ‘o zonă de securitate’ pe care intenționează să o mențină.

‘O activitate este desfășurată aici zilnic pentru a dejuca amenințările, a elimina vestigiile vechiului regim, a împiedica consolidarea periculoasă a noii puteri’, a declarat Katz într-o declarație video publicată de cabinetul său.

‘Atâta timp cât vor exista amenințări, Forțele de apărare israeliene vor rămâne aici pentru a ne garanta securitatea: ceea ce am făcut până în prezent este și ceea ce avem intenția de a face pe viitor’, a adăugat el.

‘Mesajul este clar și pentru președintele sirian: atunci când vă treziți dimineața în palatul dvs din Damasc, când vă ridicați ochii spre muntele Hermon și vedeți armata israeliană, știți că suntem acolo pentru a ne proteja comunitățile și frontiera’, a mai afirmat Katz.

În ceea ce privește lovitura asupra bazei aeriene de la Abu al Duhur, el a afirmat că armata a ‘reacționat la o tentativă turcă de a se implanta în Siria, în detrimentul intereselor Israelului în materie de securitate’.

Cu prilejul vizitei sale la trupele din aceeași regiune, șeful armatei israeliene, generalul Eyal Zamir, a afirmat că Israelul nu le va permite amenințărilor ‘să se fixeze’ la frontieră.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României

Guvernul spaniol vrea să accelereze întoarcerea migranților încă prezenți în Ceuta

Guvernul spaniol vrea să accelereze întoarcerea migranților încă prezenți în Ceuta