Doi candidați, rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala deținătoare a postului, și fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), scrie luni AFP, citând mai multe surse cu care a discutat.
La data de 16 noiembrie, la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, liderii celor 53 de state membre ale OIF urmează să-l desemneze pe noul secretar general, pentru un mandat de patru ani. În cursă se află rwandeza Louise Mushikiwabo, în funcție din 2018, congoleza Juliana Lumumba, mauritaniana Coumba Ba și românul Dacian Cioloș.
Campania s-a intensificat în ultimele săptămâni, pe fondul tensiunilor dintre Republica Democrată Congo (RDC) și Rwanda, în joc intrând amenințări, zvonuri privind o nouă candidatură, o polemică legată de modalitatea de desemnare.
Louise Mushikiwabo, fost ministru de externe al Rwandei (2009-2018) și o apropiată a președintelui Paul Kagame, vizează un al treilea mandat.
Anturajul său îi evidențiază bilanțul în reformarea organizației și voința de a ‘extinde anumite programe’, în special în domeniul ‘tehnologiei digitale, antreprenoriatului, pregătirii tinerilor’.
În ce-l privește, Dacian Cioloș, fost premier al României (2015-2017) și ex-comisar european pentru agricultură, pledează pentru o francofonie ‘utilă’, în care franceza să joace rolul de ‘limbă de oportunități’, mai ales economice.
Dacă Louise Mushikiwabo și Juliana Lumumba, fiica lui Patrice Lumumba, unul dintre fondatorii RDC și simbol al panafricanismului, se distanțează de rivalitatea dintre țările lor, guvernele lor se activează în culise.
RDC, a doua țară francofonă din lume, cu 57,3 milioane de locuitori (potrivit OIF), a amenințat cu retragerea din organizație în cazul în care va fi realeasă candidata Rwandei, țara vecină pe care o acuză de susținerea grupării armate M23, spun surse concordante.
‘Este timpul ca RDC să înceteze să recurgă la tactici politice învechite și meschine’, acuză o sursă din guvernul rwandez.
Criticii Louisei Mushikiwabo o acuză că ar fi făcut din IOF un instrument de influență al guvernului de la Kigali, ‘o a doua ambasadă a Rwandei la Paris’, potrivit unora dintre ei, și că ar fi ‘închis’ organizația printr-un management ‘autoritar’, acuzații respinse de purtătoarea ei de cuvânt, Oria Vande Weghe.
Aceste tensiuni dintre RDC și Rwanda sunt un motiv de îngrijorare pentru unele state membre, care se tem că ar putea slăbi OIF.
Niciunul dintre ele nu și-a arătat preferința, inclusiv principalii doi contributori, Franța (36% din buget) și Canada (25%). În 2018, Emmanuel Macron a susținut-o publice pe Mushikiwabo, pe un fond de apropiere între Paris și Kigali.
Ceilalți doi candidați se prezintă ca alternative.
Mauritaniana Coumba Ba se poziționează ca soluție de compromis provenită de pe continentul africain, unde se concentrează 26 din cei 53 de membri și 65% dintre francofoni (90% în 2050, conform proiecțiilor). De la înființarea funcției de secretar general, trei din patru deținători au venit de pe acest continent (Boutros Boutros Ghali, Abdou Diouf, Louise Mushikiwabo).
‘Luările de cuvânt ale dlui Cioloș au fost foarte apreciate în ce privește maniera sa de a aborda organizația, cu propuneri concrete, transparență… Reproșul care i se face este de a nu fi african’, a afirmat o sursă familiarizată cu mecanismele interne ale OIF.
‘În nicio întâlnire pe care am avut-o, nimeni nu a abordat acest subiect în fața mea’, răspunde Cioloș, deplângând că ‘este pus sub semnul întrebării un candidat din cauza culorii pielii sale’.
‘OIF este o organizație internațională, nu regională. Africa este în centrul francofoniei, dar Africa nu are interesul ca IOF să se limiteze la Africa’, adaugă Cioloș, care a anunțat că ar dori să numească o africană în postul de administrator ale organizației.
O altă polemică a apărut în legătură cu modul de desemnare a viitorului secretar general.
Istoric vorbind, secretarul general este desemnat prin consens, ceea ce la OIF înseamnă unanimitate minus 10%. În 2022, statele membre au adoptat o procedură ce prevede un vot cu majoritate simplă în absența unui consens.
În caz de distribuție echilibrată a voturilor, 14 ar putea fi suficiente pentru victoria unui candidat, suscitând însă întrebări privind legitimitatea sa.
‘Regulile au fost elaborate și validate de state, inclusiv de cele care au depus candidaturi’, se atrage atenția din rândul administrației actuale.
În acest context, a apărut zvonul unei candidaturi a fostului președinte senegalez Macky Sall, retras în octombrie din cursa pentru mandatul de secretar general al ONU. Ipoteza a fost însă dezmințită de anturajul lui Sall.
Negocierile se vor finaliza, cu siguranță, în Cambodgia. ‘Sper că lumina va ieși la suprafață, că șefii de stat vor găsi calea înțelepciunii. Dacă nu, francofonia riscă să ajungă o umbră a ceea ce a fost’, a mărturisit un membru al unei echipe de campanie.


