Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a doi poliţişti, a unui consilier judeţean, a unui viceprimar, a unui medic de recuperare medicală şi a unui fost director general al unei agenţii pentru Dezvoltare Regională
AStfel, în cazul agentului şef adjunct de la Poliţia Ştefăneşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Alin-Gabriel Tufă Mihalcea, ANI a constatat averea nejustificată, respectiv odiferenţă nejustificată de 359.385 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de poliţist, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru începerea acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Tufă Mihalcea.
De asemenea, agenţii de integritate au constatat, în cazul consilierului judeţean din Timiş Mihaela Maria Calescu, starea de incompatibilitate, după cum urmează:
– în perioada 26 octombrie 2020 – 14 mai 2023 a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de director general interimar, respectiv administrator/membru în Consiliul de Administraţie al unei regii autonome de interes naţional care îşi are sediul în municipiul Timişoara;
– în perioada 18 mai – 18 noiembrie 2021 a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al unei societăţi comerciale de interes local aflată sub autoritatea Consiliului Local Timişoara (acţionar unic);
– în perioada 26 octombrie 2020 – 18 mai 2021 a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al unei societăţi comerciale de interes local aflată sub autoritatea Consiliului Local Timişoara;
Persoana evaluată a încălcatLegea nr. 161/2003. Totodată, prin exercitarea simultană a funcţiilor menţionate anterior, persoana evaluată a realizat, în perioada supusă evaluării, venituri din indemnizaţii în cuantum de 240.136 lei, menţionează ANI.
ANI l-a declarat incompatibil şi pe viceprimrul comunei Petreşti, judeţul Dâmboviţa, Cătălin Dedu, care, în perioada 13 noiembrie 2020 – 16 iunie 2022, a exercitat simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică. Astfel, persoana evaluată a încălcând aceeaşi lege.
Tot în stare de incompatibilitate a fost declarat şi agentul principal de Poliţie de la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei RomâneNagy Robert Arbert, întrucât, în perioada 9 iulie 2020 – 6 iulie 2021, a deţinut simultan cu funcţia publică cu statut special în cadrul Brigăzii Autostrăzi şi o funcţie contractuală în cadrul unei societăţi comerciale, aflată în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate în funcţia publică, contrar dispoziţiilor aceleiaşi legi.
Şi medicul şef Elena Cristina Andriuţă al Laboratorului de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa a fost găsit în stare de incompatibiliate, în perioada 1 septembrie 2021 – 23 martie 2022, întrucât a exercitat simultan cu această funcţie şi pe cea de administrator al unei societăţi. Astfel, persoana evaluată a încălcat Legea 95/2006.
În cazul fostului director general în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia Marilena Bogheanu, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că există indicii potrivit cărora Bogheanu şi-a folosit funcţia pentru favorizarea unor persoane, încălcând Codul Penal,întrucât a semnat documente aferente proiectului, ca manager de proiect, încasând venituri totale de 56.108 lei.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Tufă, Calescu, Dedu şi Andriuţă au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.