La 48 de ani de la cutremurul care a marcat conştiinţa colectivă, AICPS oferă clarificări esenţiale despre miturile care persistă în percepţia publică privind încadrările în clase de risc seismic şi expertizele tehnice.
„Când vorbim despre siguranţa clădirilor noastre la cutremur, adevărul stă în detalii, nu în aparenţe. Fisurile din pereţi sunt frecvent doar mărturii ale mişcărilor naturale ale unor clădiri care ‘respiră’ odată cu anotimpurile, iar vechimea unei construcţii spune doar o parte din „poveste”. Printre cele mai periculoase mituri identificate de inginerii proiectanţi de structuri se numără credinţa că „există clădiri fără risc seismic”. În realitate fiecare clădire se încadrează, după expertizare, într-una dintre cele patru clase de risc seismic stabilite prin lege: de la RsI (cele mai vulnerabile) până la RsIV (caracteristică clădirilor noi, conforme cu normativele actuale). O clădire neîncadrată înseamnă simplu că nu a fost expertizată, nu că ar fi „fără risc” „, se menţionează în comunicat.
Un alt mit răspândit este că „se poate expertiza seismic doar apartamentul meu din bloc”. AICPS subliniază că expertizele tehnice pentru evaluarea seismică, cu stabilirea unei clase de risc seismic, sunt întotdeauna analize de ansamblu, care necesită investigarea tuturor elementelor structurale şi nestructurale din întreg imobilul. Orice opinie bazată doar pe analiza unui apartament izolat poate fi nu doar inexactă, ci şi periculoasă, afirmă reprezentanţii asociaţiei.
Potrivit sursei citate, o confuzie frecventă priveşte şi vechile clasificări în categorii de urgenţă. Clădirile încadrate în categorii U2 sau U3 nu sunt neapărat mai sigure decât cele din U1. Toate aceste categorii indicau necesitatea consolidării, de la momentul expertizei, într-un interval specific – 2, 5 sau 10 ani – nu grade diferite de vulnerabilitate. Aceste termene sunt acum depăşite cu decenii.
„Pentru o înţelegere corectă a situaţiei, AICPS explică diferenţa dintre sistemele de clasificare astfel: normativul actual P100-3/2019 stabileşte patru clase de risc seismic (RsI, RsII, RsIII, RsIV), reflectând gradul de vulnerabilitate structurală, în timp ce vechile categorii de urgenţă (U1, U2, U3), stabilite în anii ’90 conform unui normativ care nu mai este în vigoare, indicau termene pentru consolidare. Vechile categorii de urgenţă (U1, U2, U3) nu pot fi echivalate automat cu clasele actuale, fiind necesară o nouă expertiză pentru încadrarea corectă”, se arată în comunicat.
De asemenea, AICPS atrage atenţia că expertiza tehnică nu este o simplă formalitate administrativă, ci un proces riguros bazat pe calcule complexe şi analize aprofundate, care vizează protejarea vieţilor şi a patrimoniului în toate regiunile din România. O expertiză tehnică poate face lumină în cazul mitului deja clasic conform căruia „clădirile care au trecut prin cutremurul din 1977 fără avarii sunt sigure şi astăzi”. În aproape jumătate de secol, structurile s-au degradat natural, iar cutremurele nu „călesc” clădirile, ci le slăbesc progresiv, avertizează AICPS.
„Un alt mit spune că: „Clădirile construite înainte de 1989 sunt mai sigure şi mai rezistente decât cele noi”. Deşi există suspiciuni privind calitatea unor construcţii recente, deficienţe similare au existat şi înainte de 1989, devenind mai frecvente după 1985. În favoarea clădirilor contemporane stau însă evoluţia codurilor de proiectare, materialele superioare şi vârsta mai mică. Normativele tehnice au evoluat constant în ultimii 35 de ani, fiecare actualizare aducând standarde de siguranţă mai riguroase. Deşi tehnologiile de investigare s-au perfecţionat, expertizele tehnice de astăzi nu pot reclasifica favorabil concluziile emise în anii ’90. Este foarte posibil ca încadrarea într-o clasă de risc seismic efectuată în zilele noastre să fie mai defavorabilă faţă de încadrările din acei ani”, subliniază inginerii proiectanţi de structuri.
O altă confuzie importantă vizează cine poate realiza expertize tehnice, iar cei care pot emite legal astfel de documente sunt doar inginerii care deţin atestatul de expert tehnic eliberat de minister, după minimum 12 ani de experienţă şi examene complexe. Pentru siguranţa investiţiei lor, AICPS recomandă proprietarilor să verifice în lista experţilor tehnici de pe site-ul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei că specialiştii cu care lucrează au atestarea corespunzătoare.
În funcţie de caracteristici specifice clădirii şi intervenţiei propuse, expertiza tehnică poate fi locală sau globală, aceasta din urmă incluzând şi evaluarea seismică completă. Orice intervenţie, la o clădire existentă, care necesită autorizaţie de construire, impune şi realizarea unei expertize tehnice, susţin reprezentanţii asociaţiei.
„Procesul de expertizare presupune colectarea unui set de informaţii, printre care: investigaţii în fiecare unitate locativă, măsurători ale elementelor structurale, decopertări pentru identificarea elementelor ascunse, cercetări geotehnice, săpături pentru examinarea fundaţiilor, încercări pe materialele structurale pentru identificarea proprietăţilor mecanice ale acestora, la faţa locului sau prin teste de laborator.
În funcţie de rezultatele analizelor şi a evaluărilor efectuate, expertul tehnic stabileşte dacă intervenţiile dorite sunt posibile şi recomandă măsurile tehnice necesare pentru realizarea acestora în condiţii de siguranţă”, a punctat AICPS.
Nu în ultimul rând, supravieţuirea unui cutremur trecut nu garantează imunitate pentru viitor a unei clădiri în faţa cutremurelor, dar nici nu înseamnă condamnare – expertizarea şi consolidarea pot salva atât vieţi, cât şi patrimoniu, atunci când sunt făcute corect.
În acest context, AICPS pune la dispoziţia publicului resurse gratuite de informare, inclusiv materiale despre Diferenţele dintre evaluarea vizuală rapidă şi expertiza tehnică completă, precum şi Ghidul pentru cumpărătorii de locuinţe şi Clasele de risc seismic şi expertizele tehnice.
AICPS este cea mai importantă comunitate a profesioniştilor din inginerie civilă, proiectanţi de structuri din toată ţara, cu rol esenţial în asigurarea siguranţei construcţiilor şi a vieţii oamenilor.
