in ,

Aidan Gillen, actorul din “Game of Thrones”, “The Wire” şi “Peaky Blinders”, vine la TIFF.25

Aidan Gillen, actorul din “Game of Thrones”, “The Wire” şi “Peaky Blinders”, vine la TIFF.25

Aidan Gillen, actorul irlandez care în cariera sa a traversat atât televiziunea mainstream, cât şi cinemaul independent european, va fi prezent la Cluj-Napoca ca membru al juriului Competiţiei Oficiale TIFF.25.

Publicul îl asociază cel mai des cu Petyr Baelish, cunoscut drept Littlefinger în “Game of Thrones”, unul dintre personajele care au influenţat decisiv jocurile de putere din serial. Acesta are la activ şi alte seriale fenomen, precum “Queer as Folk”, “The Wire” sau “Peaky Blinders”.

În paralel, Gillen a lucrat constant şi în cinema, alternând între producţii independente şi filme de studio. A colaborat cu Christopher Nolan în “The Dark Night Rises”, unde l-a interpretat pe agentul CIA Bill Wilson, a jucat alături de Brendan Gleeson în “Calvary” (r. John Michael McDonagh), iar pentru “Bohemian Rhapsody” (r. Bryan Singer) a intrat în pielea lui John Reid, managerul trupei Queen.

În “The Wire”, actorul l-a interpretat pe Tommy Carcetti, politicianul ambiţios care încearcă să îşi construiască ascensiunea într-un Baltimore dominat de corupţie şi compromisuri. Mai târziu, în Peaky Blinders, a apărut în rolul lui Aberama Gold, asasinul şi vânătorul de recompense care devine unul dintre aliaţii familiei Shelby. Filmografia sa de televiziune include şi seriale precum Love/Hate, Kin sau Project Blue Book.

La TIFF.25 vor putea fi văzute două dintre cele mai recente proiecte ale sale. “Re-creation” (r. David Merriman, Jim Sheridan), inspirat de un caz real petrecut în Irlanda anilor ’90, reconstruieşte dispariţia misterioasă a unei femei printr-un proces fictiv în care juriul încearcă să ajungă la un verdict imposibil, în timp ce “Gorky Resort” (r. Lukasz Palkowski) e un thriller psihologic plasat într-un lagăr sovietic pentru prizonieri de război, care urmăreşte confruntarea tensionată dintre un tânăr ofiţer polonez şi anchetatorul care încearcă să-i frângă voinţa.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, între două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul cântăreţului bielorus Max Korzh/ Un ucrainean a fost rănit, fiind dus la spital/ Scandalagiii, audiaţi la Secţia 27 de Poliţie

Bolojan: Proiectul propriu-zis de la Doicești are niște probleme pe care nu le putem nega

Bolojan: Proiectul propriu-zis de la Doicești are niște probleme pe care nu le putem nega