in ,

Alba: Amiana Păştină, femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale, s-a sinucis în arest – surse

Alba: Amiana Păştină, femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale, s-a sinucis în arest – surse

Amiana Păştină, femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama pentru a-i moşteni averea, la crimă participând, conform anchetatorilor şi o asistentă medicală care i-a administrat somnifere victimei, s-a sinucis în arest, afirmă surse judiciare.

Conform surselor citate, femeia a fost găsită vineri dimineaţă, cu venele tăiate. Aceleaşi surse afirmă că în încăperea în care era deţinută nu au fost găsit şi obiectul cu care s-ar fi putut tăia.
Aceleaşi surse susţin că ultima verificare vizând persoanele aflate în detenţie a avut loc la miezul nopţii.
Amiana Păştină era acuzată că în vara anului 2024, cu sprijinul unei asistente medicale, i-a pus mamei sale un sedativ foarte puternic în ceai, după care asistenta medicală i-a injectat un medicament femeii de 59 de ani. Procurorii susţin că ulterior, cele două au sufocat victima cu o pernă.
Amiana Păştină a vândut bunurile mamei sale şi s-a mutat în Dubai. În acest dosar este implicată şi Adriana Viliginschi, fosta iubită a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în casa sa din Sibiu. Viliginschi este suspectată că a sfătuit-o şi a susţinut-o pe Păştină să îşi ucidă mama şi să ascundă urmele faptelor sale.
“Complicele ar fi sfătuit autoarea cu privire la combinaţia de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, uşurând asfixierea sa ulterioară, i-ar fi sugerat să distrugă dispozitivul de stocare a imaginilor sistemului de supraveghere prin găurirea acestuia cu bormaşina şi i-ar fi asigurat întreg suportul moral necesar atât înainte, cât şi ulterior săvârşirii faptei de omor calificat”, spun reprezentanţii Parchetului.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA vor renunţa la acuzaţiile de corupţie împotriva magnatului indian Gautam Adani / Magnatul ar fi dispus să investească 10 miliarde de dolari în economia americană şi să creeze 15.000 de locuri de muncă

Dosarul „10 August”. Ultimul termen la care inculpaţii, între care foşti şefi ai Jandarmeriei, mai pot fi audiaţi la Tribunalul Militar Bucureşti înaintea judecării cauzei/ Cinci luni până la prescrierea faptelor