in ,

Alba: Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul inculpatei de la Sibiu care s-a sinucis în arest

Alba: Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul inculpatei de la Sibiu care s-a sinucis în arest

Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile și care s-a sinucis, vineri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba și-ar fi provocat moartea cu lama unui aparat de ras de unică folosință.

‘La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenție, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconștiență și prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosință. De îndată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acesteia’, se menționează într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Potrivit sursei citate, pe durata custodierii, aceasta a beneficiat, în repetate rânduri, de consiliere psihologică, având în vedere comportamentul său imprevizibil. Totodată, din considerente de siguranță, i-a fost interzisă cazarea împreună cu alte persoane private de libertate, precum și contactul cu persoane din exterior, cu excepția copiilor săi minori.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

‘Totodată, menționăm faptul că vor fi demarate verificări interne cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii implicați în activitatea de supraveghere și pază a persoanelor private de libertate’, precizează IPJ Alba.

Femeia era custodiată în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Luna trecută, Tribunalul Sibiu a admis propunerea procurorilor și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a acesteia, începând cu 27 aprilie până la data de 26 mai, inclusiv. Femeia nu a făcut contestație la această hotărâre a instanței.

Femeia a fost acuzată că și-a omorât pentru avere mama, care deținea o firmă și mai multe imobile, după care a vândut bunuri moștenite și a plecat în Dubai, de unde s-a întors la Sibiu pentru a vinde o casă, fiind prinsă de anchetatori. Potrivit procurorilor, crima ar fi fost comisă în iunie 2024.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Șefa guvernului japonez Sanae Takaichi, în vizită în Coreea de Sud în perioada 19-20 mai

Șefa guvernului japonez Sanae Takaichi, în vizită în Coreea de Sud în perioada 19-20 mai

Miruţă: Am respins bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR SA. Am cerut refacerea bugetului pe baza unui plan real, măsurabil şi verificabil de reducere a cheltuielilor, aşa încât 2026 să însemne mai puţine pierderi, nu mai multe

Miruţă: Am respins bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR SA. Am cerut refacerea bugetului pe baza unui plan real, măsurabil şi verificabil de reducere a cheltuielilor, aşa încât 2026 să însemne mai puţine pierderi, nu mai multe