in ,

Alba: Consilierii locali din comuna Almaşu Mare nu au votat nici până în iunie bugetul local şi cuantumul taxelor şi impozitelor. Primăria nu are bani de salarii şi utilităţi

Alba: Consilierii locali din comuna Almaşu Mare nu au votat nici până în iunie bugetul local şi cuantumul taxelor şi impozitelor. Primăria nu are bani de salarii şi utilităţi

Comuna Almaşu Mare din judeţul Alba nu are bugetul votat şi nici taxe şi impozite locale stabilite, la jumătatea anului, în condiţiile în care aleşii locali s-au întrunit şi au dezbătut aceste subiecte în 17 şedinţe, dar nu au căzut de acord asupra cuantumului dărilor către bugetul local.

Consilierii din Almaşu Mare nu au votat, nici până la jumătatea anului, hotărârile de consiliu local prin care se stabilesc cuantumul taxelor şi impozitelor şi bugetul localităţii.
“Nu a fost votat nici bugetul, nu au fost stabilite nici taxele şi impozitele. Eu am propus ca taxele şi impozitele să fie stabilite la nivelul minim, însă cinci din nouă consilieri nu votează proiectul. Din cauza asta ne-au fost sistate alimentările de conturi din sumele defalcate din TVA sau din impozitele pe venit pe care le primim de la bugetul de stat sau de la Consiliul Judeţean. De trei luni nu am putut să dau salariile angajaţilor primăriei sau asistenţilor persoanelor cu handicap”, a explicat primarul comunei Almaşu Mare, Zaharie Aron, pentru ziarulunirea.ro.
Edilul a spus că administraţia locală nu a plătit utilităţile de câteva luni, iar recent primăria a primit preaviz din partea firmei de energie electrică care furnizează către instituţiile din subordinea primăriei.
Marţi, este programată o nouă şedinţă a Consiliului Local din Almaşu Mare.
În luna februarie a acestui an, Primăria comunei Almaşu Mare a cerut furnizorului de electricitate să întrerupă iluminatul public în toate satele comunei, pe motiv că administraţia locală nu are cu ce plăti facturile, în condiţiile în care consilierii locali, întruniţi, până la acea dată, de şapte ori în şedinţă, nu reuşiseră să cadă de acord asupra cuantumului taxelor şi impozitelor locale. Concret, cinci dintre cei nouă consilieri locali nu sunt de acord să voteze cuantumul taxelor locale, deşi nivelul propus de edilul PNL este cel minim prevăzut de lege.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Memoriile pierdute ale unui supravieţuitor de la Hiroshima au fost descoperite după zeci de ani într-un arhivă din SUA

Memoriile pierdute ale unui supravieţuitor de la Hiroshima au fost descoperite după zeci de ani într-un arhivă din SUA

Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, între 25 şi 28 iunie la Muzeul Satului din Bucureşti

Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, între 25 şi 28 iunie la Muzeul Satului din Bucureşti