in ,

Alba: Rată de promovare de 100% la Colegiul Național Militar ‘Mihai Viteazul’ la Bacalaureat

Alba: Rată de promovare de 100% la Colegiul Național Militar ‘Mihai Viteazul’ la Bacalaureat

Toți cei 143 de absolvenți ai Colegiului Național Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia – Promoția 2026 au promovat examenul de Bacalaureat, aproape jumătate dintre ei având medii peste 9,00.

Din 2013, toți elevii instituției de învățământ militar din Alba Iulia au promovat sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat.

‘Cei 143 de absolvenți ai Promoției 2026 ‘Constantin Brâncuși – 150′ au promovat examenul de Bacalaureat din acest an, iar 59 dintre ei au obținut medii cuprinse între 9,93 și 9’, a transmis, marți, instituția.

Absolvenții au reușit să obțină în acest an la examenul de Bacalaureat 12 note de 10, din care 10 la matematică. Cea mai mare medie a fost 9,93, iar cea mai mică, 6,38.

Absolvenții au urmat cursuri specifice specializării matematică-informatică.

Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie în județul Alba este de 81,39%. Comparativ cu anul trecut (76,10 %), rata de promovare este mai mare.

Șase candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Turcia: Poliția a blocat un protest anti-NATO la Ankara și a arestat mai mulți manifestanți

Turcia: Poliția a blocat un protest anti-NATO la Ankara și a arestat mai mulți manifestanți

ANPC lansează un ghid orientativ și informativ de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online

ANPC lansează un ghid orientativ și informativ de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online