in ,

Alba: Turiste din Germania, rătăcite în zona Rimetea

Alba: Turiste din Germania, rătăcite în zona Rimetea

Două turiste din Germania s-au rătăcit, miercuri, în zona Rimetea, după ce ar fi încercat să combine două trasee, fiind găsite după câteva ore de către salvamontiști.

‘Salvatorii montani profesioniști de la Punctul de Lucru Rimetea au fost alertați în cursul serii, prin numărul unic de apeluri de urgență 112, de două turiste din Germania, care au încercat să combine două trasee turistice din zona Rimetea, dar au ajuns în afara traseelor fără a se mai putea deplasa din lipsa lanternelor și a marcajelor turistice’, a informat, miercuri seara, reprezentantul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Alba, Cristian Nițescu.

Echipa de salvatori montani s-a deplasat în zona indicată de femei și, după câteva ore de căutare, au găsit turistele, pe care le-au condus spre Rimetea pe cel mai scurt traseu.

Starea de sănătate a celor două turiste, de aproximativ 55-60 de ani, este bună, a precizat reprezentantul Salvamont Alba.

Comuna Rimetea este apreciată ca una dintre cele mai frumoase destinații rurale din România, cu zeci de pensiuni, fiind vizitată, anual, de peste 100.000 de turiști.

Rimetea a fost declarată ‘Destinația Anului 2025’ la categoria ‘Sate de poveste’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: RB Leipzig s-a despărţit de antrenorul Ole Werner

Fotbal: RB Leipzig s-a despărţit de antrenorul Ole Werner

Băsescu: Preşedintele a ţinut cont de protocolul care exista între partidele alianţei/ Era perioada în care PNL avea funcţia de şef al Guvernului, or Nicuşor Dan nu a făcut decât să desemneze un prim-vicepreşedinte al PNL pentru funcţia de prim-ministru