Un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică, după ce autoturismul în care se aflau a căzut într-o vale din localitatea Pârâu lui Mihai, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
‘Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a reieșit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107 A, pe sensul de mers Vințu de Jos – Alba Iulia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu albia unui râu. În urma accidentului, din nefericire, un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din Alba Iulia, a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia’, se arată în comunicatul IPJ Alba.
Conform sursei citate, un alt bărbat de 75 de ani, dar și două femei, de 61 și 72 de ani, din Alba Iulia, care se aflau în aceeași mașină, au fost răniți și au fost transportați la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate într-un dosar întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


