Israelienii au început să voteze marți în cadrul primelor alegeri parlamentare de după 7 Octombrie, o competiție strânsă cu aspect de referendum pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o țară fracturată, relatează AFP.
Aceste alegeri au loc pe fondul unor critici internaționale tot mai mari la adresa desfășurării războiului în Gaza, precum și a violențelor și extinderii coloniilor în Cisiordania ocupată sub cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului.
Rezultatele vor fi urmărite cu atenție la nivel mondial, în contextul în care Netanyahu își intensifică din nou amenințările împotriva Iranului, riscând să escaladeze și mai mult un conflict ale cărui repercusiuni se resimt mult dincolo de Orientul Mijlociu.
Conform ultimelor sondaje, coaliția de dreapta și extremă dreapta a lui Netanyahu și principalul bloc de opoziție condus de fostul șef al armatei, centristul Gadi Eisenkot, sunt la egalitate. Dar niciuna dintre părți nu pare să obțină majoritatea de 61 de mandate din Knesset, ceea ce sugerează negocieri lungi după alegeri.
Urielle Brandler, care lucrează în domeniul imobiliar în Ierusalim, spune că este ‘foarte, foarte stresată’. ‘Sunt unele dintre cele mai importante alegeri din istoria Israelului’, spune femeia în vârstă de 58 de ani, care speră la ‘o schimbare în bine în toate domeniile’.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 5:00 GMT, au constatat jurnaliștii AFP, și sunt programate să se închidă la ora 20:00 GMT. Marile rețele de televiziune vor prezenta exit-poll-uri imediat după aceea, în așteptarea rezultatelor oficiale din zilele următoare.
Aproximativ 7,3 milioane de israelieni sunt chemați să voteze, iar presa israeliană anticipează o prezență foarte mare la vot, reflectând importanța alegerilor.
Zeci de mii de expatriați s-au întors astfel în țară pentru a vota, iar minoritatea arabă israeliană, care reprezintă 20% din populație și spune că este mai discriminată ca oricând, este alimentată de un sentiment puternic anti-sistem.
Semn al polarizării extreme a societății israeliene de la 7 octombrie 2023, cele două blocuri prezintă aceste alegeri ca fiind existențiale, dar din motive diferite.
Netanyahu, în vârstă de 77 de ani, dintre care 19 petrecuți în fruntea guvernului – mai mult decât oricare dintre predecesorii săi ,- a căutat să-i convingă pe alegători că rămâne cel mai bine plasat pentru a asigura securitatea Israelului în ciuda eșecului de la 7 Octombrie, evidențiind loviturile date Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban.
De asemenea, el a promis, în caz de victorie, că va ‘termina treaba’ în Iran, în timp ce miniștrii săi de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich au prezentat planuri de expulzare a palestinienilor din Gaza și din Cisiordania ocupată.
Zipporah Bennett, o pensionară în vârstă de 85 de ani care locuiește la Ierusalim, spune că va vota pentru Netanyahu pentru că acesta ‘nu se teme să ia inițiativa’ și pentru că are ‘susținerea guvernului american’, o referire la sprijinul acordat săptămâna trecută de președintele american Donald Trump.
Pentru adversarii săi, aceste alegeri sunt cruciale pentru salvarea democrației israeliene, în contextul în care Netanyahu, judecat pentru acuzații de corupție, a atacat neobosit sistemul judiciar.
Fost șef de Stat Major, Eisenkot a desfășurat o campanie mai discretă decât actualul prim-ministru, concentrându-se pe o imagine de sobrietate și seriozitate și promițând să ‘reunească toți israelienii’.
Tabăra sa, care îi include pe foștii prim-miniștri Naftali Bennett și Yair Lapid, precum și pe politicienii veterani Avigdor Lieberman și Yair Golan, a promis în special că va crea o comisie de anchetă pentru a stabili responsabilitatea pentru eșecurile care au dus la atacurile din 7 Octombrie.
Horning, în vârstă de 39 de ani, care lucrează în domeniul tehnologiei la Tel Aviv, speră să se întoarcă pagina de la ‘războaiele, atacurile teroriste, toate aceste traume, cel mai mare scandal de securitate din istoria Israelului’.
‘Merităm să avem o țară care (…) nu este urâtă de întreaga lume și care are grijă de cetățenii săi. Nu este cazul acum’, spune el.


