Duminică a avut loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, în care polonezii au decis cine va sta în Palatul Prezidențial pentru următorii cinci ani. Urnele s-au închis la ora 22, ora României, iar rezultatul este unul foarte strâns.
Potrivit exit-poll-ului realizat de Ipsos pentru TVP, TVN și Polsat, Rafał Trzaskowski conduce în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu 50,3 la sută. Karol Nawrocki a obținut 49,7 la sută din voturi .
Prezența la vot a fost de 72,8% . Eroarea estimată este de 2 puncte procentuale.
Bucurie în staff-ul lui Rafał Trzaskowski. „Toată Polonia este pentru Rafał!” – auzim strigăte.
”Sunt aproape să fac un atac de cord” – a spus Małgorzata Trzaskowska, soţia candidatului – ”Aș dori să mulțumesc tuturor, în special femeilor. Continui să spun: există putere în noi, a adăugat ea.”
***
Stirea initiala
În turul doi, polonezii au avut de ales între centristul proeuropean Rafal Trzaskowski, aliat al premierului Donald Tusk, se confruntă cu conservatorul Karol Nawrocki, susţinut de partidul Lege şi Justiţie (PiS)
Confrom unor surse care cunosc date de la exit-poll-uri, Rafal Trzaskowski ar fi obținut 49.9%, iar Karol Nawrocki 50.1 – asta în jurul orei 18.00 ora Poloniei.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Naționale, prezența la vot a fost de 54,91% până la ora 17.00. În primul tur, aceasta a fost de 50,69% la aceeași oră. Cea mai mare prezență la vot este în Varșovia – 61,45 la sută. Pe locul doi se află Poznań – 59,41 la sută, iar pe trei Toruń – 59,27 la sută.
As of 5 PM CET, the turnout for the Polish Presidential runoff election was at 54.91%. pic.twitter.com/75pxdaczvM
— TVP World (@TVPWorld_com) June 1, 2025
Pe rețelele sociale au apărut imagini cu cozi în Diaspora, unde polonezii stau la rând pentru a intra în cabina de vot să pună ștampila pe favoritul lor.
Poles around the world are heading to voting stations today for a pivotal presidential runoff. pic.twitter.com/k11xnvLy4f
— TVP World (@TVPWorld_com) June 1, 2025
În contextul în care preşedintele polonez are drept de veto asupra legislaţiei, o victorie a lui Rafal Trzaskowski (53 de ani) ar permite guvernului lui Donald Tusk să pună în aplicare un program care include inversarea reformelor judiciare implementate de PiS, care – potrivit UE şi oponenţilor acestor reforme – au slăbit mecanismele de control şi echilibru democratic.
PiS a pierdut majoritatea în favoarea coaliţiei centriste a lui Donald Tusk la alegerile din octombrie 2023, după aproape un deceniu la putere, pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de bilanţul său privind drepturile femeilor şi ale minorităţilor.
De atunci, însă, actualul preşedinte, Andrzej Duda, şi-a folosit dreptul de veto prezidenţial pentru a bloca multe dintre încercările de reformă ale lui Donald Tusk.
Secţiile de votare s-au deschia la ora 07:00 (05:00 GMT), iar votul s-a închis la ora 21:00. Comisia electorală a declarat că se aşteaptă ca rezultatele finale să fie anunţate luni dimineaţa sau la începutul după-amiezii.