ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Drulă: Am dat un vot pentru o direcţie a României care e construită pe speranţă, pe bunătate, pe înţelegere faţă de toţi românii, pentru că pe ură şi pe furie, oricât de justificată ar fi, niciodată nu s-a construit ceva bun

Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat că a votat, duminică, ”pentru o direcţie a României care e construită pe speranţă, pe bunătate, pe înţelegere faţă de toţi românii, pentru că pe ură şi pe furie, oricât de justificată ar fi, niciodată nu s-a construit ceva bun”. ”Nu avem nevoie de o Românie împărţită, dezbinată, avem nevoie să fim uniţi, să ne regăsim unii pe alţii, să avem încredere şi politicienii să dovedească faptul că merită această încredere”, a adăugat el.

” Am dat un vot pentru Europa, pentru o direcţie a României care e construită pe speranţă, pe bunătate, pe înţelegere faţă de toţi românii, pentru că pe ură şi pe furie, oricât de justificată ar fi, niciodată nu s-a construit ceva bun. Mai ales când este manipulată şi instrumentată de personaje cinice în politică”, a declarat Cătălin Drulă, după ce a votat.

 
El a subliniat că România are nevoie de o reclădire a încrederii între cetăţeni.

 
”Nu avem nevoie de o Românie împărţită, dezbinată, avem nevoie să fim uniţi, să ne regăsim unii pe alţii, să avem încredere şi politicienii să dovedească faptul că merită această încredere, să ofere rezultate pentru comunităţile lor, oamenii să vadă că există pasiune pentru a face schimbare în bine, că deşi se pot face şi greşeli, oamenii politici înţeleg responsabilitatea de oameni de stat pe care o au. Ţara este într-o situaţie foarte grea din punct de vedere bugetar şi economic. De mâine, sper, cu o uşurare pe care o vom trăi cu toţii şi cu o nevoie de a uni faliile din societate, să reparăm ce este de reparat şi ştiu că ţara asta are resurse să meargă înainte către un viitor bun pentru copiii noştri”, a adăugat Drulă.
 
El le-a transmis românilor să meargă în număr cât mai mare la vot.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Mehedinţi: Un bărbat a murit într-o secţie de votare/ Procesul electoral, întrerupt pentru aproximativ 30 de minute

OMS se pregăteşte pentru un viitor fără Statele Unite, în timp ce China preia conducerea