ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, după ce a votat: România nu poate rămâne pe mâna unui şef de galerie, pe mâna unui procesoman sau pe mâna unui om pregătit oricând să-i trădeze pe cei de alături

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, a declarat, după ce a votat la o secţie în municipiul Iaşi, că România nu poate rămâne pe mâna unui şef de galerie, a unui procesoman sau a unuia pregătit oricând să trădeze, ci are nevoie în continuare de Uniunea Europeană şi de NATO.

”Ne dorim o Românie puternică, în care fondurile europene să fie în continuare o sursă de dezvoltare. Avem nevoie în continuare de un parcurs pro-european, dar şi de NATO. Am votat cu gândul la copiii mei. Vedem ce se întâmplă în ultima perioadă. Trăim într-o perioadă în care manipularea a ajuns la cote ridicate. România nu poate rămâne pe mâna unui şef de galerie, nu poate rămâne pe mâna unui procesoman, care a blocat investiţii în Bucureşti, cum nu poate rămâne nici pe mâna unui om pregătit oricând să-i trădeze pe cei de alături”, a declarat şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

 
În judeţul Iaşi, până la ora 11.00 au votat 10,6 la sută din alegători, cu aproape două procente mai mult decât la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.

 
Sunt deschise în total 784 de secţii, din care 261 sunt în municipiul Iaşi. Numărul total de alegători în judeţ se ridică la 811.950.

Anghel Iordănescu împlinește 75 de ani. Mesaj emoționant de la fiul său

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – John Ion Banu: Am venit pentru schimbare/ Să mergem înainte cu voinţa poporului, cu bunăstare şi o existenţă permanentă a României în cadrul Uniunii Europene