Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision, a urcat luni pentru prima oară pe scenă la Viena, odată cu desfăşurarea repetiţiei oficiale, marcând astfel debutul pregătirilor tehnice şi artistice pentru semifinala a doua a concursului, programată pentru data de 14 mai.
„A fost bine! Prima repetiţie şi prima apariţie pe scena Eurovision au fost de vis, m-am simţit foarte bine. Mă bucur că trăiesc această experienţă împreună cu prietenii şi colegii mei, Bogdan, Matei, Luca şi Thomas. Sincer, am avut şi câteva emoţii, dar am avut alături de noi oameni profesionişti care ne-au ajutat să punem în aplicare ceea ce am gândit şi exersat în ultimele două luni. Mai sunt şi câteva detalii care trebuie modificate, dar încercăm să lucrăm la tot ce ţine de noi, astfel încât la a doua repetiţie, de pe 8 mai, să fim cât mai aproape de ceea ce ne-am imaginat şi am construit”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Reprezentanta României a oferit şi detalii suplimentare despre conceptul scenic: „Repetiţiile s-au desfăşurat cu full look, cu butaforia şi scenografia la care am lucrat. Nu mai este niciun secret că suntem şase persoane pe scenă şi că lucrurile s-au întâmplat conform planului. Încercăm, pe cât posibil, să ne simţim bine, să învăţăm cât de mult putem din această experienţă şi să ne concentrăm pe o reprezentare cât mai bună a României. Programul din 4 mai a început la ora 6 dimineaţa, cu machiajul şi coafura, urmate de probe de sunet, de lumini şi de grafică, precum şi de trei interpretări live, una după alta. A fost intens, dar plăcut! Abia aşteptăm următoarele repetiţii şi programul care va urma. Staţi cu ochii şi urechile pe noi şi, dacă o să vă placă momentul nostru, nu uitaţi să ne votaţi pe 14 mai, la indicativul 03. Vă mulţumim!”.
Organizatorii competiţiei, European Broadcasting Union (EBU), au făcut publice şi primele imagini oficiale ale reprezentanţilor României din timpul repetiţiei, oferind publicului o primă perspectivă asupra direcţiei vizuale şi a universului scenic al momentului artistic. Totodată, imediat după repetiţie, aceştia au publicat pe platforma Reddit şi o scurtă descriere a momentului, remarcând nivelul ridicat de pregătire al delegaţiei României.
Potrivit EBU, prestaţia Alexandrei Căpitănescu a depăşit aşteptările primei repetiţii, fiind pregătită la nivelul unei transmisii în direct încă din această etapă. Descrierea oficială subliniază şi conceptul scenic al piesei „Choke Me”, construit în jurul unei respiraţii intense, simbolice, care generează şi susţine tensiunea întregului moment până la punctul culminant. De asemenea, este evidenţiată dinamica scenică şi prezenţa celor şase artişti pe scenă, precum şi energia şi impactul vizual al interpretării, descrisă drept „electrizantă”.
Următoarea repetiţie a artiştilor români, Alexandra Căpitănescu şi trupa sa, este programată pentru vineri, 8 mai, când toate elementele momentului vor fi calibrate şi aduse mai aproape de forma finală, în pregătirea apariţiei pe scena Eurovision din semifinala a doua.
Semifinalele şi finala competiţiei vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 şi 16 mai, ora 22.00.
Alexandra Căpitănescu este câştigătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2026 şi una dintre cele mai vizibile voci ale noii generaţii de artişti români. Publicul larg a cunoscut-o în 2023, când a câştigat trofeul emisiunii „Vocea României”, după un parcurs care a convins atât juriul, cât şi publicul.
Absolventă a Facultăţii de Fizică şi, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-şi identitatea muzicală în jurul autenticităţii şi al expresiei directe. După câştigarea concursului de talente, artista şi-a consolidat prezenţa pe scena muzicală prin lansări proprii şi colaborări, dezvoltând un stil care combină sensibilitatea cu o energie scenică puternică.
Piesa „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoţională şi blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzaţia de a fi copleşit de propriile gânduri, de frici sau de aşteptări venite din exterior. Mesajul piesei este unul despre conştientizare şi depăşire: despre momentul în care alegi să îţi înfrunţi vulnerabilităţile, să îţi accepţi limitele şi să îţi regăseşti echilibrul. În această construcţie, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forţa de a merge mai departe.



