Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, acuză ”acţiuni de sabotaj” ale PSD şi AUR în Parlament în privinţa derulării programului SAFE, el invocând faptul că aceste acţiuni pun în pericol finanţarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est.
Alexandru Muraru a precizat vineri că ”acţiunile de sabotaj orchestrate de alianţa toxică PSD-AUR în Parlamentul României blochează sau amână aprobarea programului de mobilitate şi infrastructură SAFE”.
Liberalul susţine că această tergiversare ”intenţionată” pune în pericol finanţarea unor proiecte importante pentru regiunea de Nord-Est a României.
”Asistăm la un act de trădare a intereselor Moldovei. Cei de la PSD îi spun în faţă preşedintelui Nicuşor Dan că vor sprijini aprobarea SAFE, într-o încercare cinică de a mima responsabilitatea, dar în Parlament se coordonează pe sub masă cu AUR pentru a bloca sau a amâna programul până la expirarea termenului. Este o dovadă incontestabilă a ipocriziei social-democrate şi a unui blat politic care calcă în picioare interesele strategice ale României. A sabota programul SAFE înseamnă a izola Moldova, a vulnerabiliza flancul estic şi a tăia şansa Iaşului la o conectivitate europeană reală”, a declarat deputatul Alexandru Muraru.
Liderul liberal ieşean consideră că programul SAFE reprezintă un instrument esenţial, cu dublu rol – civil şi militar –, care asigură finanţarea pentru loturi critice de infrastructură ce conectează România de Republica Moldova şi Ucraina.
Muraru susţine că pierderea acestor fonduri ar fi un dezastru pentru proiectele aflate în desfăşurare, respectiv A8 (tronsonul Paşcani-Iaşi-Ungheni) şi A7 (Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret).
Liberalul a afirmat că tergiversarea avizării acestui program în Parlament este cu atât mai gravă cu cât procedurile de licitaţie au fost derulate în regim accelerat, iar contractele sunt pregătite pentru semnare în luna mai.
”Să joci alba-neagra cu infrastructura Moldovei pentru calcule electorale meschine sau jocuri de culise este o crimă la adresa a milioane de români. Programul SAFE nu este doar despre asfalt, ci despre mobilitate militară, garanţii de securitate şi consolidarea frontierei de est a Uniunii Europene şi a NATO. În timp ce PNL construieşte şi atrage fonduri europene, PSD şi AUR se unesc pentru a ţine regiunea noastră în subdezvoltare. Solicit public conducerii PSD să iasă din acest joc duplicitar, să oprească frăţia cu extremiştii şi să deblocheze de urgenţă programul SAFE în Parlament, înainte de expirarea termenului de la sfârşitul lunii”, a declarat liderul liberal ieşean, Alexandru Muraru.



