Scrimera română Amalia Covaliu a câștigat Premiului Piotr Nurowski pentru cea mai bună tânără sportivă din Europa în 2025, acordat vineri seara, prin vot, la a 55-a Adunare Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Budapesta, potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
”Amalia Covaliu, campioană mondială de cadete la sabie și multiplă medaliată europeană de juniori, a impresionat prin discursul liber, echilibrat și marcat de pasiunea pentru scrimă, într-o notă de siguranță și încredere în fiecare cuvânt rostit. Ea și-a prezentat rezultatele și moștenirea importantă pe care a primit-o încă din prima zi în care a ales să practice sport de mare performanță. Inspirația familiei și motivația de a-și egala fratele în rezultate i-au marcat cariera. Visul său este să concureze la Jocurile Europene de la Istanbul 2027 și să se califice la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028, alături de fratele său, Vlad Covaliu, medaliat mondial si european la sabie seniori”, a precizat sursa menționată.

Părinții Amaliei au aplaudat-o din sală. Mama, Irina Covaliu, antrenoarea Amaliei, a fost invitată la Adunarea Generală, în timp ce tatăl sau, Mihai Covaliu, a însoțit-o pe scenă ca președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Amalia Covaliu primit trofeul de la președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, și de la președintele EOC, Spyros Capralos.

‘Nu am avut emoții, am dorit să transmit încredere și pasiune în tot ceea ce fac. Am în spate familia și oamenii din scrimă care mă ajută și îmi alimentează visurile, dorința de a arăta tinerilor că prin muncă poți să îți atingi obiectivele. Pentru mine tot ceea ce învăț din sport sunt lecții care mă ajută și în afara planșei de scrimă. Mulțumesc Comisiei Sportivilor de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român care m-a propus pentru acest premiu și personalităților din Mișcarea Olimpică Europeană care m-au ascultat și au crezut în mine. Am mai făcut un pas spre visul meu!’, a declarat Amalia Covaliu.
Pentru prima dată în istoria decernării acestui trofeu, două sportive au avut același număr de voturi, atleta estoniană Allika Inkeri Moser și Amalia Covaliu primind 13 voturi.
Luptătoarea muntenegreană de taekwondo Andrea Berisaj a primit 8 voturi, tenismanul bulgar Ivan Ivanov a avut 7 voturi, gimnasta britanică Ruby Evans a primit 6 voturi, iar ciclista slovenă Marusa Tereza Serkezi a avut doar 2 voturi.

Premiul constă într-o bursă de formare de 15.000 de euro pe care Amalia Covaliu o poate utiliza pentru pregătirea sportivă.
Din delegația României au făcut parte și reprezentanții Comitetului de Organizare al FOTE Brașov 2027.
Premiul a fost creat în memoria fostului președinte al Comitetului Olimpic Polonez, Piotr Nurowski, care a murit în 2010 într-un accident de avion, și se acordă anual pentru sporturile de vară și, separat, pentru cele de iarnă.

Din România doar campionul olimpic la înot David Popovici a câștigat trofeul în 2021, iar în 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua.
Sursa foto; Comitetul Olimpic și Sportiv Român/facebook


