Ambasada Franţei informează că în domeniul apărării antiaeriene există două proiecte distincte. Unul vizează rachete antiaeriene portabile cu rază foarte scurtă de acţiune pentru dotarea infanteriei române.
“Statul francez propune rachete de ultimă generaţie Mistral 3 (MBDA) în cadrul unei achiziţii comune pentru nouă ţări, inclusiv Franţa şi România. Astfel, toate ţările beneficiază de aceleaşi condiţii de achiziţie (preţ avantajos, calitate şi performanţă), ca de altfel şi Franţa. Preţul propus României este mult mai mic decât bugetul de 700 de milioane de euro aprobat de Parlamentul de la Bucureşti pentru acest echipament”, arată sursa citată.
Al doilea proiect vizează sisteme antiaeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune instalate pe vehicule.
“O companie franceză a răspuns la o licitaţie lansată de Guvernul român. O ofertă a fost prezentată de această companie, dar a fost eliminată de autorităţile române”, mai arată misiunea diplomatică. AGERPRES/(AS – redactor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu)