Ambasada României în Regatul Belgiei organizează, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – Biroul Regional pentru Europa, cea de-a cincea ediție a Simpozionului dedicat diplomației medicale, în perioada 12-13 octombrie, la Bruxelles, potrivit unui comunicat de presă difuzat de ambasadă. Ediția din acest an are ca temă cooperarea pentru dezvoltarea medicinei personalizate și a noilor tehnologii, cu accent pe guvernanță și administrație.
Un obiectiv important al demersului diplomatic îl reprezintă dezvoltarea Platformei medicilor români din Belgia, concepută pentru a conecta profesioniștii români din sistemul medical belgian cu universități, spitale și instituții de cercetare din România. Potrivit comunicatului, platforma urmărește să faciliteze schimbul de experiență și de bune practici, dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare și formare profesională, precum și valorificarea expertizei dobândite de medicii români în sistemul belgian. Inițiativa își propune totodată să consolideze rolul comunității medicale românești ca punte de legătură între cele două țări.
Simpozionul urmărește să identifice noi oportunități de colaborare între instituții publice, universități, centre de cercetare și profesioniști din domeniul sănătății din România și Belgia, în contextul dezvoltării medicinei personalizate și al integrării noilor tehnologii în sistemele medicale.
Agenda de luni, 12 octombrie, cuprinde vizite oficiale de lucru și consultări tehnice la Sciensano, institutul federal belgian de sănătate publică, și la Departamentul de Genetică Umană al Universității KU Leuven. Întâlnirile urmăresc aprofundarea dialogului instituțional și identificarea unor direcții concrete de colaborare în domeniul sănătății publice, al cercetării și al medicinei personalizate.
Marți, 13 octombrie, la The Hotel din Bruxelles, vor avea loc dezbaterile simpozionului, la care sunt așteptați oficiali și reprezentanți guvernamentali din România și Belgia, specialiști în sănătate publică, precum și membri ai comunității medicale și farmaceutice românești din Belgia.
Dezbaterile vor aborda două teme principale: rolul medicinei personalizate în diplomația științifică europeană, cu accent pe convergența reglementărilor, educația medicală, genomica aplicată și integrarea în Spațiul European al Datelor de Sănătate (EHDS), precum și dezvoltarea infrastructurilor și accesul pacienților la inovație. În acest al doilea panel vor fi abordate utilizarea inteligenței artificiale în practica clinică, rolul agențiilor de date medicale, programele avansate de screening, longevitatea și noile perspective în oncologie.
Temele urmăresc să evidențieze modalitățile prin care noile descoperiri științifice și tehnologice pot fi integrate responsabil în sistemele de sănătate, cu accent pe guvernanță, administrarea datelor medicale și accesul echitabil al pacienților la inovație.
Evenimentul se înscrie în eforturile Ambasadei României în Regatul Belgiei de a consolida cooperarea bilaterală în domeniul sănătății și de a valorifica expertiza comunității medicale românești din Belgia.

