in ,

Ambasadorul Israelului: România a devenit o parte din mine

Ambasadorul Israelului: România a devenit o parte din mine

Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a declarat, miercuri, în cadrul evenimentului care a celebrat Ziua Națională a Statului Israel, că România a devenit parte din el și a evocat faptul că familia lui s-a născut aici.

”După cum știți, am o legătură profundă cu România. Deși nu m-am născut aici, părinții mei s-au născut și au fost educați aici, în România, și apoi au plecat să ia parte la clădirea Statului Israel, împreună cu bunicii mei. Am crescut de mic cu limba și cultura română, pe care le-am purtat mereu în inima mea. România a devenit o parte din mine, de aceea mă bucur să văd în această seară prieteni veniți din toate colțurile țării, pentru a sărbători împreună acest moment”, a mărturisit diplomatul.

Totodată, el a evocat relația bilaterală.

”Relația noastră este bazată pe un parteneriat puternic și pe o prietenie sinceră care a fost dovedită în timp prin valori împărtășite, respect reciproc și legături interumane profunde”, a mai spus Lior Ben Dor.

Cele două țări, a susținut el, continuă să colaboreze strâns în ”domeniile esențiale”.

La rândul său, vicepremierul interimar, ministru interimar al Afacerilor Interne, respectiv Justiției, Cătălin Predoiu, a amintit ce leagă România și Israelul, inclusiv menționând evrei care au marcat profund limba română, printre care Mihail Sebastian și Elie Wiesel.

Predoiu a spus că Ziua Independenței Statului Israel ”nu este doar o zi națională, este unul din marile momente istorice ale secolului XX”.

El a completat că în acea zi ”memoria, suferința, curajul și viziunea politică s-au adunat într-un gest de renaștere națională”.

”Independența nu se obține niciodată doar prin declarații, este pregătită prin viziune, câștigată prin sacrificiu, este apărată cu curaj și prea des plătită cu cel mai mare preț”, a mai spus oficialul român.

Predoiu a reiterat că legăturile dintre Israel și România nu sunt doar diplomatice, ci sunt și umane, istorice, culturale, duse mai departe de familii, de comunități.

”Comunitatea evreiască din România are o contribuție esențială la dezvoltarea României moderne în cultură, medicină, știință, educație, economie, viață publică și arte. Istoria României nu poate fi pe deplin înțeleasă fără contribuția cetățenilor săi evrei. În același timp, istoria Israelului nu poate fi complet separată de viațile și speranțele multor evrei care au provenit din România sau din zonele istorice ale României”, a afirmat vicepremierul interimar.

Enumerând nume ale unor evrei care au schimbat fața culturii române, el a afirmat că ”România l-a dat lumii pe George Enescu care, prin extraordinara sa legătură cu Yehudi Menuhin, a arătat muzicii din epoca modernă una dintre cele mai luminoase prietenii”.

Predoiu a făcut apel la apărarea memoriei și adevărului.

”În vremuri în care antisemitismul, conspiraționismul, radicalizarea și ura au reapărut în noi forme, inclusiv în mediul online, datoria noastră este clară: trebuie să apărăm memoria, trebuie să apărăm adevărul, trebuie să apărăm demnitatea umană, trebuie să apărăm ordinea democratică împotriva acelora care caută să o slăbească din interior”, a afirmat vicepremierul interimar.

Predoiu a adăugat că prețuiește ”eforturile Israelului de a consolida securitatea regională și de a preveni amenințările nucleare, cu speranța de a asigura pacea și stabilitatea pentru viitoare generații”.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros

Baschet masculin: CSU Sibiu s-a clasat pe locul 7 în Liga Națională

Baschet masculin: CSU Sibiu s-a clasat pe locul 7 în Liga Națională