Ambasadorul României în Uruguay a prezentat scrisorile de acreditare președintelui din țară, Luis Lacalle Pou

Ambasadorul Radu-Mihail Filip a prezentat angajamentul României de a dezvolta și diversifica relațiile bilaterale cu R.O. Uruguay, trecând în revista principalele obiective ale mandatului său, transmite MAE.

În contextul aniversării în acest an a 90 de ani de relații diplomatice bilaterale, ambasadorul român a evidențiat importanța consolidării relațiilor dintre cele două state, cu accent pe oportunitățile de colaborare în domenii precum economie, cultură și sport.

Totodată, au fost evocate oportunitățile pe care acordul UE-Mercosur le oferă în perspectiva consolidării cooperării dintre cele două state în domenii precum agricultură, IT, energie verde și turism.

O altă temă de discuție a vizat primul campionat mondial de fotbal organizat în Uruguay în anul 1930, când echipele naționale ale celor două state s-au confruntat pentru prima dată la un astfel de eveniment sportiv.

La finalul întrevederii, Președintele Republicii Orientale a Uruguayului, Luis Lacalle Pou, a exprimat încrederea în consolidarea relațiilor româno-uruguayene și a urat ambasadorului extraordinar și plenipotențiar succes în îndeplinirea mandatului său la Montevideo.

Cine este Radu Mihail Filip?

Radu Mihail Filip a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Orientală a Uruguayului.

Filip a fost anterior acestui post purtător de cuvânt al Ministerului de Externe și director al Direcției Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass Media din cadrul MAE din iunie 2022.

A activat în cadrul Ambasadei României în Ucraina (2019-2022) și al Ambasadei României în Republica Moldova (2014-2019), în calitate de consilier diplomatic și, respectiv, secretar II.

Radu Mihail Filip este licențiat al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și respectiv al Facultății de Comerț a Academiei de Studii Economice din București. Studiile sale au fost completate ulterior cu un master în Construcție Politică și Management Electoral în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Totodată, este absolvent al mai multor programe de formare în domeniile politică externă, diplomație și comunicare strategică din cadrul Institutului Diplomatic Român.

Obiceiuri ancestrale și sărbători discrete: Cum se păstrează esența longevității de Anul Nou în zonele albastre

Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii