Aproximativ 160 de școli din Irlanda de Nord au primit luni e-mailuri de amenințare cu bombă, iar mai multe unități de învățământ din Scoția au primit, de asemenea, mesaje de amenințare, pe care autoritățile le tratează drept necredibile sau farse.
Ministrul nord-irlandez al educației, Paul Givan, a declarat că mesajele primite de școlile din Irlanda de Nord ar proveni, aparent, de la islamiști și ar susține că legea islamică Sharia va fi introdusă în țară și că în unitățile de învățământ s-ar afla dispozitive explozive funcționale. Potrivit agenției PA Media, preluată de dpa, mesajele erau semnate cu expresia arabă ‘Allahu akbar’ (Dumnezeu este mare’).
‘În acest moment, recomandarea adresată școlilor este să nu considere amenințarea credibilă, deși aceasta a provocat, în mod evident, o mare îngrijorare’, a afirmat Givan, citat de AFP. Unele școli au fost închise luni dimineață după primirea mesajelor.
Serviciul de Poliție din Irlanda de Nord (PSNI) a confirmat pentru AFP că a primit sesizări privind un e-mail trimis mai multor unități de învățământ și a precizat că desfășoară investigații urgente, în cooperare cu școlile vizate.
Autoritatea pentru Educație din Irlanda de Nord a transmis că este în contact cu poliția și că oferă sprijin conducerilor școlilor, personalului, elevilor și familiilor acestora.
Separat, poliția scoțiană a anunțat luni că investighează mesaje de amenințare trimise mai multor școli din Scoția, fără a oferi detalii despre natura acestora. Autoritățile au precizat că mesajele sunt tratate drept farse.


