Patru tineri din Ploieşti au fost amendaţi cu câte 1.400 de lei fiecare după ce au fost prinşi de către Poliţia Locală scăldându-se în lacul artificial amenajat într-un parc situat în apropiere de zona centrală a oraşului. Amenzile au fost date celor patru după ce, cu o zi înainte, poliţiştii locali îi prinseseră la scăldat în parc şi îi avertizaseră verbal că nu au voie să facă acest lucru.
Cei patru tineri au fost prinşi, săptămâna aceasta, de Poliţia Locală Ploieşti în timp ce se scăldau în lacul artificial amenajat în parcul din apropierea Sălii Sporturilor „Olimpia”.
„Luni, tinerii au fost avertizaţi verbal de poliţiştii locali. Marţi, la revenirea acestora în acelaşi loc, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 lei”, informează, miercuri, oficialii Poliţiei Locale Ploieşti.
Fiecare dintre cei patru tineri a primit amenda maximă prevăzută la nivel local.
O hotărâre a Consiliului Local Ploieşti adoptată în anul 2006, prevede că scăldatul şi spălatul în fântâni arteziene, cişmele sau lacuri amenajate pe spaţii verzi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 500 şi 1500 lei.