Ploiești, 22 aug/Agerpres/ – Peste 100 de suporteri ai echipelor Petrolul Ploiești și FC Rapid București au fost implicați în incidente atât în timpul meciului disputat vineri seara pe stadionul ‘Ilie Oană’, cât și după încheierea partidei, în timpul defluirii spectatorilor. În urma incidentelor, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.650 de lei, iar 34 de suporteri sunt cercetați pentru fapte susceptibile de a încălca legea penală.
Potrivit Grupării de Jandarmi Mobile ‘Matei Basarab’ Ploiești, în timpul partidei au fost constatate mai multe abateri, printre care aruncarea de obiecte pe suprafața de joc, pătrunderea pe teren, adresarea de injurii și expresii jignitoare, accesul în arenă în stare vădită de ebrietate și participarea la scandal.
Totodată, jandarmii au constatat nereguli privind controlul arenei și respectarea obligațiilor prevăzute în planul de acțiune de către personalul firmei de securitate contractate de organizator.
Un număr de 34 de suporteri au fost conduși la sediile unor secții de poliție, fiind întocmite acte de sesizare pentru fapte susceptibile de a încălca legea penală. Pentru 37 de suporteri a fost dispusă și măsura complementară a interzicerii accesului la competiții sportive.
Incidentele au continuat și după încheierea partidei, în timpul defluirii spectatorilor. În jurul orei 23:25, un grup de 17 suporteri ai Rapidului, aflați în autoturisme personale, a intrat în conflict cu suporteri ai Petrolului, în zona barului Bistro 29. Potrivit jandarmilor, între cele două grupuri au avut loc acte de violență fizică.
În urma intervenției forțelor de ordine, 17 suporteri rapidiști și 14 suporteri petroliști au fost încătușați și conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Pe baza probelor disponibile, au fost întocmite acte de sesizare pentru infracțiunea de încăierare. Totodată, 31 de persoane au fost sancționate contravențional în baza Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.
Comunicatul precizează că verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care au încălcat normele legale și pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.


