Amsterdamul celebrează miercuri cea de-a 25-a aniversare a legalizării căsătoriilor între două persoane de același sex, informează DPA.
La scurt timp după miezul nopții, în primele ore ale zilei de miercuri, trei cupluri și-au unit destinele în sediul Primăriei din capitala olandeză.
Ele au fost căsătorite de primarul local Femke Halsema, iar prima persoană care le-a felicitat a fost chiar premierul Țărilor de Jos, Rob Jetten.
Pe 1 aprilie 2001, patru cupluri gay s-au căsătorit la sediul Primăriei din Amsterdam. Deplina egalitate în fața legii pentru cuplurile formate din două persoane de același sex a reprezentat atunci o premieră mondială, iar Țările de Jos au intrat în istorie, devenind primul stat din lume care a legalizat căsătoriile gay.
De atunci, peste 36.000 de cupluri gay din Țările de Jos și-au unit destinele spunându-și ”da” în fața ofițerilor de stare civilă.
Aproape 40 de țări din lume au urmat apoi exemplul olandez, cea mai recentă dintre ele fiind Thailanda, devenită primul stat din Asia care a legalizat căsătoriile gay.
Cu toate acestea, potrivit Ministerului german de Externe, homosexualitatea este în continuare considerată o infracțiune în aproximativ 70 de țări, iar în șapte dintre acestea relațiile sexuale între două persoane de același sex sunt pedepsite cu moartea.
La ceremonia de miercuri, premierul olandez Rob Jetten a declarat că este mândru de contribuția țării sale la promovarea egalității de drepturi în privința căsătoriei. El este primul șef de guvern din Țările de jos care și-a asumat în mod public orientarea homosexuală și intenționează să se căsătorească în acest an cu logodnicul său, Nicolas Keenan, un jucător de hochei originar din Argentina.


