in ,

România şi Polonia au pierdut în primă instanţă procesul cu Pfizer. Un tribunal belgian le obligă să achiziţioneze vaccinuri împotriva COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro

O instanţă belgiană a obligat miercuri Polonia şi România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) produse de compania farmaceutică americană Pfizer, relatează Reuters.

Pfizer a dat în judecată Polonia şi România la sfârşitul anului 2023 într-o instanţă belgiană pentru a obliga cele două ţări să respecte un contract semnat între Comisia Europeană şi Pfizer pentru livrarea unui număr stabilit de doze de vaccin pe parcursul mai multor ani, a precizat instanţa.

Polonia a refuzat în aprilie 2022 să respecte contractul, invocând evoluţia pandemiei, războiul din Ucraina şi un posibil abuz de poziţie dominantă din partea Pfizer. România a luat ulterior aceeaşi decizie.

Instanţa de la Bruxelles a respins aceste argumente şi a obligat Polonia şi România să preia livrarea dozelor de vaccin şi să plătească banii datoraţi companiei Pfizer.

Polonia a fost obligată să preia doze de vaccin Pfizer în valoare de 1,3 miliarde de euro, în timp ce România a fost obligată să preia doze în valoare de 600 de milioane de euro.

Ministerul Sănătăţii din Polonia nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la hotărâre.

Guvernul român a declarat că nu are un anunţ oficial cu privire la hotărâre şi, prin urmare, nu poate face comentarii, precizează Reuters.

viewscnt

What do you think?

451 Points
Upvote Downvote

Written by

Ilfov: O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident produs pe A2

Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene, anunţă ambasada rusă – FOTO