O reţea de evaziune fiscală formată din peste 50 de societăţi, care erau utilizate pentru eludarea obligaţiilor fiscale în sectorul serviciilor de livrare la domiciliu a fost destructurată de inspectorii Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Schema fraudei era construită pe cinci paliere de societăţi, prejudiciul estimat depăşind 23 milioane de lei.
Inspectorii ANAF Antifraudă au constatat, în urma activităţilor de monitorizare a platformelor de curierat şi a analizelor complexe de risc fiscal, că începând cu anul 2023, gruparea a dezvoltat un mecanism de fraudare prin care veniturile obţinute din activitatea de livrare erau transferate succesiv prin mai multe societăţi comerciale, cu scopul de a ascunde beneficiarii reali ai sumelor încasate şi de a diminua obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat.
Prejudiciul estimat este de peste 23 milioane de lei şi constituie impozit pe profit, TVA şi contribuţii salariale sustrase de la declarare şi plată, se arată într-un comunicat al ANAF.
Investigaţiile au evidenţiat existenţa unei structuri evazioniste organizate pe cinci paliere de societăţi create şi utilizate pentru disimularea traseului banilor şi diminuarea obligaţiilor fiscale.
“Schema fraudei era structurată pe cinci paliere de societăţi, pentru ca încasările provenite din activitatea de livrare să fie transferate succesiv până la pierderea trasabilităţii beneficiarilor reali. Circuitul era creat, astfel încât fondurile să fie îndepărtate de societăţile care generau veniturile şi să fie retrase ulterior în numerar. Cât priveşte obligaţiile fiscale, acestea erau diminuate prin utilizarea unor societăţi fără activitate economică reală şi prin deducerea nelegală de TVA”, se precizează în document.
Mai multe adrese din Timişoara şi Bucureşti au fost utilizate în mod repetat ca domicilii fiscale pentru numeroase societăţi implicate, fără existenţa unei activităţi economice reale la respectivele locaţii, se precizează în comunicat.
În urma verificărilor, s-a constatat că aceste societăţi prezentau caracteristicile unor entităţi de tip “fantomă”, fiind utilizate exclusiv pentru fragmentarea fluxurilor financiare şi crearea unei aparenţe de legalitate a operaţiunilor derulate.
“Documentele fiscale emise de societăţi fără capacitate economică reală au fost utilizate de beneficiari pentru înregistrarea unor cheltuieli fără conţinut economic şi obţinerea unor avantaje fiscale necuvenite. Verificările au mai relevat totodată faptul că o parte semnificativă a activităţii de livrare a fost desfăşurată prin intermediul a sute de persoane care nu figurau înregistrate cu contracte individuale de muncă, contribuind astfel la prejudicierea suplimentară a bugetului de stat prin neplata impozitelor şi contribuţiilor sociale obligatorii, se precizează în comunicat.”
Combaterea evaziunii fiscale şi protejarea intereselor financiare ale statului rămân priorităţi permanente ale ANAF, iar persoanele şi entităţile implicate în astfel de mecanisme vor face obiectul măsurilor legale corespunzătoare, arată reprezentanţii ANAF.
