Anchetă a Poliţiei după ce o tânără, cetăţean străin, a fost agresată sexual într-un avion care urma să aterizeze la Bucureşti/ Victima ar fi adormit şi ar fi simţit cum pasagerul de lângă ea a atins-o în zona intimă, în mod repetat

#image_title

Poliţiştii de la Serviciul Transporturi Aeriene ”Henri Coandă” au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi că o tânără de 19 ani, cetăţean străin, a fost agresată sexual la bordul unnui avion pe ruta Amsterdam-Bucureşti. Ea ar fi adormit după decolare, dar ar fi simţit că pasagerul de lângă ea a atins-o în zona intimă, în mod repetat.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – Serviciul Transporturi Aeriene ”Henri Coandă” au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu al unui aeroport din Bucureşti că o femeie a fost agresată sexual de un bărbat, la bordul unei aeronave care urma să aterizeze pe aeroport.

 
Astfel, a fost luată legătura cu echipajul aeronavei care a indicat agresorul, identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 56 de ani. Ulterior, toate persoanele au fost duse la sediul Serviciului Transporturi Aeriene ”Henri Coandă”.

 
”Din verificările preliminare a reieşit faptul că persoana vătămată, cetăţean străin, în vârstă de 19 ani, în timp ce călătorea pe ruta Amsterdam-Otopeni, la scurt timp de la decolare, ar fi adormit şi ar fi simţit cum pasagerul de lângă ea ar fi atins-o în mod repetat în zona intimă. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală”, a arătat Poliţia.

Cel puţin trei mori în SUA, în urma unei explozii la un centru de antrenament al şerifilor din Los Angeles

Tenis: Irina Begu este a doua româncă în semifinale la Iaşi Open