Regizorul Andrei Ujică, care şi-a prezentat, marţi, la Cinemateca Eforie, filmul „TWST/ Things We Said Today” în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF, a declarat că nu şi-a dorit să facă un film despre The Beatles, ci a vrut să surprindă spiritul epocii, în care sunt surprinse intantanee filmate, alb negru sau color de la sosirea pe aeroportul JFK a legendarilor muzicieni, până la expoziţia mondială din New York, mediatizarea prin televiziune pe Coasta de Est a revoltei rasiale din cartierul Watts de la Los Angeles, străzile din Harlem şi casele din suburbii, vilegiaturişti de pe Jones Beach, muncitori din piaţa de peşte.
Filmul este gândit ca o reconstituire a weekend-ului 13 – 15 august 1965, la New York, marcat de sosirea trupei The Beatles în oraş cu ocazia primului lor concert pe Shea Stadium, şi este narat din perspectiva a doi adolescenţi a căror voci sunt interpretate de tinerii actori americani Tommy McCabe şi Therese Azzara.
Filmul este în întregime compus din materiale de televiziune din epocă, filme de 8 mm din arhive personale, precum şi din imagini înregistrate în timpul concertului distribuite public ulterior în format de home movie.
Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi şi integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale.
Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informaţii biografice din jurnalul lui Judith Kristen, extrase dintr-o relatare autoficţională a lui Geoffrey O’Brien, precum şi fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh.
„Producţia a durat nepermis de mult, peste 10 ani, dar a durat atât de mult pentru că a fost întreruptă şase ani, din pricina unei serii de accidente, ultimul fiind pandemia, aşa încât dacă e să cunatificăm cantitatea de timp care s-a lucrat efectiv la film nu a fost mai mult de cinci ani, ceea ce reprezintă intervalul normal de lucru pentru un film de tipul acesta”, a declarat Andrei Ujică publicului prezent la gala de deschidere BIEFF.
Probleme cu finanţarea
„Au fost câteva probleme: drepturile, finanţarea, pentru că e un film atipic iar sistemul european de finanţare este cum îl ştim. Era greu să găseşti fonduri europene pentru un film care în conţinutul lui nu e deloc european, n-are nimic de-a face cu Europa, în afară de formaţia The Beatles şi de mine, şi de cei care au lucrat în echipa românească, dar e un film american, despre New York. Era greu să convingi anumite fundaţii europene să dea bani pentru un film american”, a explicat regizorul.
„Eu nu am spus niciodată că o să fac un film despre Beatles, ci am spus de la bun început că vreau să fac un film despre spiritual epocii şi pentru asta am ales primul concert de pe Shea Stadium: o dată pentru că e pe parcursul unui weekend cu două personaje care se pregătesc să meargă la concert şi se întâlnesc acolo şi îmi ofereau o unitate de loc şi spaţiu care era avantajoasă pentru dramaturgie şi naraţiune cinematografică şi, în acelaşi timp, istoric vorbind, primul concert e ca un creuzet în care s-a comprimat toată atmosfera beatlemaniei în punctual ei culminant şi de o importanţă specială că a fost extrem de mediatizată”, a mărturisit Ujică.
Materialele de arhivă
Cum a conceput filmul şi care au fost elementele de conţinut.
„Am avut de la început structura în cap şi am încercat să caut imagini pentru structura respectivă, deci am ştiut din capul locului câteva lucruri: că vreau să reconstitui weekendul respectiv, de la sosirea Beatles-ilor pe JFK până după concert, că vreau să povestesc filmul din perspectiva a două personaje principale, un băiat vineri şi sâmbătă, şi fetele care se duc la concert duminică. După o cercetare istorică, am ajuns să-mi aleg personajele din realitate. Un prieten, criticul de film Ken Jones mi l-a recomandat de la bun început pe Geoffrey O’Brian care era un tânăr scriitor de 17 ani la vremea respectivă şi era băiatul unui renumit radio DJ de la WMCA, postul de radio care i-a difuzat pe Beatles-i la New York. Asta mi-a oferit posibilitatea ca personajul masculin să fie un fel de alter ego de-al meu. Pentru partea cu fetele, am dat peste Judith Christen care era un fan binecunoscut în epocă, a participat la 9 concerte de-ale Beatles-ilor în America şi a scris o carte despre cum s-a întâlnit o dată cu George. Am luat legătura cu ea, a fost foarte amabilă, mi-a pus la dispoziţie jurnalul pe care l-a ţinut ea în weekendul respectiv”.
Surse de imagini
Căutarea a fost lungă. Impresionat de filmările pe 16 mm ale canalelor de televiziune americane din epocă, Andrei Ujică spune că exact la mijlocul anilor 60 a fost The Gonden Age a reportajului televizat american la CBS, NBC şi ABC.
„Atunci m-am hotărât pentru prima parte a filmului să folosesc tipul acesta de imagine care dau o privire mai neutră, iar pentru partea a doua, cu Judith, m-am hotărât să redau ca şi cum ea şi-ar fi făcut un jurnal video, ceea ce n-are nimic de-a face cu realitatea. Am început să căutam imagini de 8 mm din vara respectivă de la World Fair. Şi pentru că nu am găsit, sunt foarte puţine arhive de 8 mm, asistenta mea de atunci a avut ideea de a căuta pe eBay şi am dat peste munţi de materiale şi am avut sute de ore de vizionat”, povesteşte el.
Metafora fluturilor
„Această povestire, care se numeşte „Izabela, prietena fluturilor”, este scrisă de mine, la 19 ani, într-o toamnă în care am ascultat pe repeat „White album”. Am scris această povestire, care nu face nicio referinţă la ei, dar pentru mine cristalizează sentimentul Beatles. De aici ideea şi interesul meu”.
„Băiatul acesta îşi scrie povestirea până la capăt şi sfârşitul povestirii lui este că personajul se transformă într-un fluture. Faptul că filmul arată cum aceste două personaje se întâlnesc la sfârşit, la concert, te face să te întrebi dacă fata în sine există sau este o proiecţie din capul băiatului. Metafora simplă care se poate înţelege din aceste imagini, cu fluturi animaţi care invadează stadionul este că Beatles-ii şi spiritul epocii Beatles a făcut din această generaţie, care avea un anume tip de abordare estetică a lumii, să aibă sentimentul că se transformă în nişte fluturi. Datorită acestui lucru, la final, nu doar fata din povestirea băiatului se transformă în fluture, ci că din stadion, ca dintr-un crater, apare o erupţie de fluturi care după aceea au ocupat Pământul, aa cum bine ştim”.
„Muzica lor m-a impregnat total ca pe atâţia oameni din generaţia mea şi mi-a modelat profilul emoţional”, mărturiseşte cineastul.
Isteria Beatlemania
„Beatlemania nu e un cuvânt inventat numai pentru ei, el este numai parafraza unui jurnalist britanic care se referă la Lisztomania care a apărut în secolul XIX la concertele lui Franz Liszt, când doamnele erau complet isterizate. Istoric vorbind, fenomenul de admiraţie extatică îşi are istoria lui. Cântăreţii de operă, tenorii, în secolul XIX, Caruso de exemplu, aveau acelaşi tip de fani. Dacă apăreau într-un oraş, era acelaşi tip de agitaţie şi de isterie ca la Frank Sinatra, la începutul anilor 40, când se leşina în grupuri. Nu acest aspect al celebrităţii este interesant, însă se şi schimbă de la epocă la epocă.
Anii 60 au fost ocupaţi de adevăratele staruri socio-culturale: interpreţii de muzică pop care au revoluţionat profilul emoţional al epocii şi apoi, în ultimii 20 de ani nu au mai fost nici unii nici alţii, sunt fotbaliştii. Faima lui Ronaldo şi a lui Messi nu este comparabilă cu a niciunui star de cinema sau cântăreţ de pop”, a subliniat Andrei Ujică.
Titlul filmului, „TWST/ Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele The Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poţi întoarce, dar nici nu-l poţi uita.
Filmul a fost prezentat în cadrul selecţiei oficiale – Out of Competition – Non Fiction a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Abonamentele BIEFF.14 au fost puse în vânzare şi sunt disponibile, în număr limitat, pe eventbook.ro.
