in ,

Andrew şi Tristan Tate au fost arestaţi în Miami / Arestările vin în urma unei cereri de extrădare din partea Regatului Unit

Andrew şi Tristan Tate au fost arestaţi în Miami / Arestările vin în urma unei cereri de extrădare din partea Regatului Unit

Andrew şi Tristan Tate, influenceri pe reţelele sociale, au fost arestaţi, sâmbătă, la Miami de către autorităţile federale, a anunţat Serviciul Şerifilor Federali din SUA (US Marshals Service).

Potrivit The Guardian, acuzaţiile aduse celor doi nu au fost făcute publice imediat. Brady McCarron, purtător de cuvânt al serviciului, a declarat că mandatul de arestare este secret.

Cei doi au fost arestaţi în urma unei cereri de extrădare din partea Regatului Unit, potrivit unei persoane familiarizate cu cazul, care a vorbit sub condiţia anonimatului, deoarece nu era autorizată să discute public despre acest caz.

Un comunicat de presă al Serviciului de Procuratură al Coroanei (CPS) a precizat că Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat de încă şapte capete de acuzare de viol, trei capete de acuzare de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, trei capete de acuzare de agresiune care a provocat vătămări corporale reale şi 19 capete de acuzare suplimentare pentru infracţiuni legate de imagini indecente cu minori şi pornografie extremă.

Printre acuzaţiile suplimentare aduse lui Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, se numără o acuzaţie de agresiune sexuală, două acuzaţii de viol şi trei acuzaţii de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

CITEȘTE ȘI Tristan Tate şi Georgiana Naghel, trimişi în judecată într-un nou dosar / Sunt acuzaţi, între altele, de instigare la lovire sau alte violenţe şi acces ilegal la sistem informatic / Victima, una dintre tinerele ţinute în imobilul din Ilfov

Acuzaţiile se referă la fapte care ar fi avut loc în perioada iulie 2010 – august 2017, se arată în raportul CPS.

„Am decis să îi punem sub acuzare pe Andrew şi Tristan Tate pentru alte infracţiuni, inclusiv viol, organizarea sau facilitarea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale şi infracţiuni legate de imagini indecente cu un copil”, a declarat Malcolm McHaffie, şeful diviziei de infracţiuni speciale a CPS.

„Aceste decizii de punere sub acuzare au urmat primirii unui dosar suplimentar cu probe de la Poliţia din Bedfordshire şi ridică numărul total al presupuselor victime în acest caz la şapte.”

Fraţii, susţinători ai hipermasculinităţii care au milioane de urmăritori pe reţelele sociale, sunt căutaţi în Regatul Unit.

CPS i-a pus deja sub acuzare pe fraţii Tate pentru 21 de capete de acuzare într-un dosar separat, inclusiv viol, vătămare corporală gravă şi trafic de persoane.

Andrew Tate se confruntă cu 10 capete de acuzare din dosarul iniţial, inclusiv viol, vătămare corporală gravă, trafic de persoane şi controlarea prostituţiei în scopul obţinerii de profit. Acuzările sunt legate de trei presupuse victime.

Tristan Tate se confruntă cu 11 capete de acuzare, inclusiv viol, vătămare corporală gravă şi trafic de persoane, acuzaţiile fiind legate de o presupusă victimă. Cei doi fraţi au negat toate acuzaţiile.

Un judecător al Înaltei Curţi a respins recent cererea fraţilor Tate de a li se comunica numele acuzatoarelor lor.

Cei doi bărbaţi au fost acuzaţi şi în România de trafic de persoane, viol şi constituire de grupare criminală organizată, după arestarea lor din decembrie 2022.

Aceştia au negat acuzaţiile, iar cazul nu a avansat din cauza unor nereguli juridice şi procedurale.
Foştii kickboxeri profesionişti şi-au adunat un grup de fani, în special tineri şi băieţi, promovând un stil de viaţă luxos şi un misoginism fără remuşcări.

CITEȘTE ȘI DIICOT a extins cercetările în cazul fraţilor Tate/ Aceştia sunt acuzaţi, printre altele, că au încercat să influenţeze victime şi martori să-şi retragă declaraţiile şi că ar fi vândut maşini de lux aflate sub sechestru viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

După 5 ani de închisoare, artistul disident Luis Manuel Otero Alcantara a părăsit Cuba şi a ajuns la Miami

După 5 ani de închisoare, artistul disident Luis Manuel Otero Alcantara a părăsit Cuba şi a ajuns la Miami

Kylian Mbappé a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale

Kylian Mbappé a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale