in ,

Andy Burham este noul prim-ministru al Regatului Unit (fișă biografică)

Andy Burham este noul prim-ministru al Regatului Unit (fișă biografică)

Laburistul Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit, informează în 20 iulie 2026 dpa și AFP.

El a fost invitat la Palatul Buckingham de regele Charles, care l-a însărcinat cu formarea noului guvern de la Londra – al patrulea de la urcarea pe tron a suveranului în septembrie 2022.

Burnham, în vârstă de 56 de ani, fost primar al metropolei engleze Manchester, a fost ales lider al Partidului Laburist în locul lui Keir Starmer, pe care îl va înlocui și în funcția de șef al executivului britanic.

***

Născut în Liverpool în 1970, Andy Burnham a crescut în Culcheth, un sat liniștit din Cheshire, lângă Warrington, potrivit https://www.bbc.com/.

A studiat limba engleză la Universitatea din Cambridge. După absolvire, Burnham a lucrat pentru scurt timp în jurnalism, apoi a acceptat un post de cercetător pentru Tessa Jowell, o parlamentară din sudul Londrei. Ulterior, a devenit consilier al secretarului pentru cultură, Chris Smith, conform https://www.britannica.com/.

A fost membru al Parlamentului britanic pentru circumscripția Leigh din 2001. În guvern, a deținut funcții ministeriale la Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății și Trezorerie. În 2008 a preluat portofoliul pentru Cultură, mass-media și sport, înainte de a reveni la Sănătate, ca ministru, în 2009, conform biografiei publicate pe site-ul https://www.oecd.org/.

Andy Burnham a candidat pentru prima dată la conducerea Partidului Laburist în 2010 și apoi din nou în 2015, când a ajuns pe locul doi, după Jeremy Corbyn.

În 2017, a candidat și a câștigat la alegerile pentru primul primar al regiunii Greater Manchester. Primarii regionali reprezentau un concept neverificat la acea vreme, dar Burnham și-a însușit rolul și l-a folosit pentru a construi o platformă puternică, notează https://www.bbc.com/. Primarul regiunii Greater Manchester este liderul ales direct al Greater Manchester Combined Authority (GMCA). Autoritatea GMCA fost înființată în 2011 de către cele zece consilii care alcătuiesc zona Greater Manchester: Bolton, Bury, Manchester, Oldham, Rochdale, Salford, Stockport, Tameside, Trafford și Wigan, potrivit https://www.greatermanchester-ca.gov.uk/.

Sub conducerea sa de nouă ani, Greater Manchester a devenit prima regiune din Anglia, în afara Londrei, care a readus serviciile de transport cu autobuze sub control local, depășind opoziția companiilor de transport. Orașul a integrat autobuzele cu alte servicii de transport în comun în ceea ce a numit ‘Bee Network’. Robert Ford, profesor de științe politice la Universitatea din Manchester, a declarat pentru The New York Times în 2026 că această bătălie a demonstrat perspicacitatea politică a lui Burnham. ‘A transformat ceea ce ar fi putut fi o politică tehnocratică destul de fadă (…) într-o luptă David versus Goliat’, a spus Ford. ‘Marea sa putere este că este un comunicator foarte eficient, un povestitor foarte eficient’, a mai afirmat profesorul Robert Ford, citat de platforma Britannica.

Primarul Andy Burnham a declarat, la rândul lui, potrivit OCDE: ‘Descentralizarea ne permite să avansăm în Greater Manchester pentru a oferi cel mai bun rezultat posibil locuitorilor și întreprinderilor, prin crearea unei experiențe de învățare pe tot parcursul vieții complet integrate și fără întreruperi, care să fie în beneficiul tuturor’.

Burnham și-a consolidat reputația națională în 2020, când a atacat guvernul conservator pentru că a tratat nordul Angliei cu ‘dispreț’ în timpul pandemiei de COVID-19. El a susținut că măsurile de control al virusului trebuiau să fie însoțite de sprijin financiar. Această poziționare i-a adus porecla ‘King of the North’ (‘Regele Nordului’).

În mai 2026, Partidul Laburist a suferit o înfrângere categorică în alegerile locale și regionale. În urma acestora, Burnham a apărut ca unul dintre cei mai promițători candidați pentru a-l contesta pe liderul partidului, Keir Starmer. La 18 iunie 2026, Burnham a câștigat alegeri speciale pentru a reprezenta circumscripția Makerfield, din nord-vestul Angliei, în Camera Comunelor, învingând candidatul din partidul anti-imigrație Reform UK. Trei zile mai târziu, Keir Starmer a anunțat că va demisiona din funcția de prim-ministru.

Wes Streeting, un alt candidat la conducere care fusese secretarul pentru sănătate al lui Starmer, a declarat că îl va susține pe Burnham pentru a deveni următorul lider laburist în loc să candideze împotriva lui. Streeting a spus că el crede că Burnham este ‘dedicat construirii unui partid incluziv care se bazează pe cele mai bune tradiții politice’ și care ar putea ajuta ‘să câștigăm lupta vieților noastre împotriva forțelor naționalismului’, potrivit www.britannica.com/. Ulterior, Burnham a primit sprijin aproape unanim din partea parlamentarilor laburiști.

A fost ales lider al Partidului Laburist pe 17 iulie 2026.

În timpul facultății, a cunoscut-o Marie-France van Heel, care avea să-i devină soție. Burnham și van Heel s-au căsătorit în 2000 și au împreună trei copii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sibiu: 150 de designeri din 20 de țări participă la Feeric Fashion Week, în perioada 21 – 26 iulie

Sibiu: 150 de designeri din 20 de țări participă la Feeric Fashion Week, în perioada 21 – 26 iulie

Zece răniţi, inclusiv trei chinezi, în Rusia, în atacuri ucrainene masive cu dronă vizând instalaţii strategice. Centre logistice şi un depozit de petrol, atinse. Incendiu la instalaţie industrială Iujnie Vrata. Comitetul rus de anchetă anchetează un ”ate

Zece răniţi, inclusiv trei chinezi, în Rusia, în atacuri ucrainene masive cu dronă vizând instalaţii strategice. Centre logistice şi un depozit de petrol, atinse. Incendiu la instalaţie industrială Iujnie Vrata. Comitetul rus de anchetă anchetează un ”ate