Angajaţii producătorului european de avioane Airbus au declanşat o grevă în majoritatea unităţilor din Spania, care va continua până la sfârşitul lunii iulie, în semn de protest faţă de ceea ce sindicatele descriu drept deteriorarea condiţiilor de muncă, transmite Reuters.
Potrivit Sindicatului Independent al Profesioniştilor din Aviaţie (SIPA), salariaţii contestă majorările salariale sub rata inflaţiei, monitorizarea mai strictă a prezenţei la serviciu şi obligarea personalului de birou să lucreze mai multe zile de la sediul companiei.
Protestul are loc într-un moment dificil pentru Airbus, care încearcă să îşi atingă obiectivul de 870 de avioane livrate în acest an, în timp ce continuă să se confrunte cu probleme în lanţurile de aprovizionare. Luna trecută, compania s-a confruntat şi cu greve şi proteste în Franţa, după reducerea numărului de zile în care angajaţii din birouri puteau lucra de la distanţă.
Greva, convocată de SIPA la 1 iulie, a început la fabrica din Getafe, în apropiere de Madrid, şi s-a extins ulterior la alte unităţi Airbus din Spania, atrăgând sprijinul mai multor organizaţii sindicale.
Cel mai mare sindicat din cadrul Airbus Spania, CCOO, nu s-a alăturat deocamdată acţiunii, însă a avertizat că va declanşa o grevă pe termen nelimitat începând cu 7 septembrie, dacă revendicările angajaţilor nu vor fi soluţionate.
Sindicatul avertizează că, în lipsa unui acord, programul de livrare al aeronavelor va fi grav afectat de conflictele de muncă din ultimele patru luni ale anului.
Airbus are peste 14.000 de angajaţi în Spania, în opt unităţi din regiunile Madrid, Castilia-La Mancha şi Andaluzia, unde produce avioane militare de transport, componente pentru aeronave comerciale şi sateliţi. Fabrica din Getafe este a treia cea mai mare unitate Airbus la nivel mondial.



