Angel Correa (Atletico), suspendat cinci meciuri după ce l-a insultat pe arbitru la partida cu Getafe

Atacantul echipei Atletico Madrid, Angel Correa, a fost suspendat cinci meciuri în urma insultelor adresate unui arbitru la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat miercuri Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF), potrivit Reuters.

Internaţionalul argentinian a primit un cartonaş roşu direct în minutul 88 al înfrângerii cu 2-1 de la Getafe, duminică, în LaLiga, pentru o intrare dură asupra fundaşului advers Djene, după ce incidentul a fost revizuit de VAR.

Correa l-a insultat apoi în mod repetat pe arbitrul Cuadra Fernandez, care a inclus comentariile atacantului în raportul meciului.

Sancţiunea include o suspendare de un meci pentru cartonaşul roşu şi patru pentru insultele ulterioare, a precizat RFEF.

Atacantul de 30 de ani va rata următoarele cinci meciuri ale echipei Atletico din calendarul intern, inclusiv partidele din LaLiga cu Barcelona, Espanol, Sevilla şi Valladolid, precum şi manşa a doua a semifinalei Cupei Spaniei cu Barca.

Correa a marcat şapte goluri în 38 de apariţii în toate competiţiile în acest sezon.

UPDATE – CCR a respins contestaţiile depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale

CCR, undă verde candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale/ Contestațiile au fost respinse cu unanimitate de voturi