Angel Tîlvăr, la reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, participă, joi şi vineri, la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, care se desfăşoară la Bruxelles. Evenimentul are trei sesiuni de discuţii: una în format aliat, a doua în formatul Consiliului NATO-Ucraina şi a treia cu statele partenere din regiunea Indo-Pacifică.

Potrivit MApN, agenda discuţiilor este axată pe subiecte de importanţă pentru Alianţă, în vederea implementării deciziilor adoptate de şefii de stat şi de guvern la Summitul aniversar al NATO, care a avut loc la Washington, în luna luna iulie a acestui an.

”Evenimentul ministerial include trei sesiuni de discuţii – una în format aliat, dedicată consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare, o sesiune în formatul Consiliului NATO-Ucraina, precum şi o alta, în premieră, cu statele partenere din regiunea Indo-Pacifică/IP4 (Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă)”, a transmis sursa citată.

De asemenea, ministrul Apărări va participa la reuniunea ministerială a Coaliţiei Globale anti-ISIS.

 

 

Cu Libia din nou în joc, Europa are prea mult petrol, iar alți producători sunt obligați să scadă prețurile

Familia celebrilor fraţi Menendez cere eliberarea lor