Angela Merkel, fostul cancelar german, a fost primită, marți, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Discuțiile dintre cei doi au vizat contextul politic și de securitate internațional, solidaritatea Uniunii Europene și necesitatea ca statele europene să își asume mai multă responsabilitate în cadrul NATO.
”Am fost încântat să o găzduiesc pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, la Palatul Cotroceni, azi. Am avut o discuție foarte bună despre contextul global politic și de securitate. A fost foarte interesant să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică. Ne-am concentrat pe rolul constructiv pe care o Uniune Europeană mai solidară îl poate juca în politica internațională, dar și pe ce pot face împreună România și Germania pentru a promova o mai mare coeziune europeană și o poziție mai puternică în domeniul apărării, cu mai multă responsabilitate asumată de europeni în interiorul NATO”, a scris șeful statului pe platforma X.
În cursul zilei, Merkel își va lansa la București volumul ”Libertate. Amintiri 1954 – 2021”.
Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, evenimentul va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00, sub forma unui dialog public între fostul cancelar german și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe. Fiecare bilet care asigură accesul la acest dialog include și un exemplar al volumului ”Libertate. Amintiri 1954 – 2021”.
Publicul a putut opta și pentru categoria de bilet care include un exemplar al cărții cu autograful Angelei Merkel, disponibil în număr limitat.
Potrivit Editurii Litera, volumul oferă o perspectivă unică asupra ”meandrelor puterii” și este ”o pledoarie fermă pentru libertate”.
”În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată Beate Baumann, doamna Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată. Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai influenți lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim”, a informat editura.
Volumul ”Libertate. Amintiri 1954 – 2021” a fost lansat la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări, iar București se numără printre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referință precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.


