in ,

Angela Merkel va lansa, în septembrie, la București, volumul ‘Libertate. Amintiri 1954 – 2021’

Angela Merkel va lansa, în septembrie, la București, volumul ‘Libertate. Amintiri 1954 – 2021’

Fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel își va lansa, pe 1 septembrie, la București, volumul ‘Libertate. Amintiri 1954 – 2021’.

Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, transmis marți AGERPRES, evenimentul va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00, sub forma unui dialog public între Angela Merkel și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe.

Biletele sunt disponibile prin Eventbook, fiecare bilet incluzând și un exemplar al volumului ‘Libertate. Amintiri 1954 – 2021’. Publicul poate opta și pentru categoria de bilet care include un exemplar al cărții cu autograful Angelei Merkel, disponibil în număr limitat.

Conform Litera, cartea oferă o perspectivă unică asupra ‘meandrelor puterii’ și este ‘o pledoarie fermă pentru libertate’.

‘În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată Beate Baumann, doamna Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată. Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai influenți lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim’, a informat editura.

Volumul ‘Libertate. Amintiri 1954 – 2021’ a fost lansat la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări, iar București se numără printre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referință precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.

What do you think?

74 Points
Upvote Downvote

Written by

PNL: Respectăm deciziile instanțelor; în același timp, hotărârea CAB nu afectează voința majorității liberalilor

PNL: Respectăm deciziile instanțelor; în același timp, hotărârea CAB nu afectează voința majorității liberalilor

Fotbal: Francezul Manu Kone, între tristețe și mândrie după prima sa Cupă Mondială

Fotbal: Francezul Manu Kone, între tristețe și mândrie după prima sa Cupă Mondială