in ,

ANM: Vreme călduroasă în București până marți; temperaturile vor urca la 36 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale

ANM: Vreme călduroasă în București până marți; temperaturile vor urca la 36 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale

Vremea va rămâne călduroasă în Capitală în intervalul 1 – 5 august, iar de marți va deveni caniculară, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade și nopți tropicale, potrivit prognozei speciale pentru municipiul București, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 1 august, ora 10:00 – 2 august, ora 9:00, vremea va fi în continuare călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

În intervalul 2 august, ora 9:00 – 3 august, ora 9:00, vremea călduroasă se va menține, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.

De asemenea, în intervalul 3 august, ora 9:00 – 4 august, ora 9:00, vremea va rămâne călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și dimineața, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.

Conform sursei citate, în intervalul 4 august, ora 9:00 – 5 august, ora 10:00, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 20 de grade (noapte tropicală), mai scăzută în zona periurbană, spre 17 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și dimineața, iar vântul va sufla slab până la moderat.

ANM precizează că, în intervalul 1 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00, pentru municipiul București va fi în vigoare o informare meteorologică de val de căldură intens, temperaturi extreme, caniculă, disconfort termic și nopți tropicale.

Meteorologii menționează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, vor actualiza mesajul, inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Italia: Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în regiunea unui supervulcan din apropiere de Napoli

Italia: Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în regiunea unui supervulcan din apropiere de Napoli

Peru anunță aderarea sa viitoare la ‘Scutul Americilor’, alianța creată de președintele american Donald Trump

Peru anunță aderarea sa viitoare la ‘Scutul Americilor’, alianța creată de președintele american Donald Trump