Regimul termic va intra într-un proces de încălzire treptată, pe parcursul intervalului 22 iunie – 5 iulie, la nivelul întregii țări, când maximele vor ajunge la 36-37 de grade, în unele regiuni, timp în care se vor semnal, pe alocuri, averse slabe cantitativ, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Banat, în primele două zile ale acestei săptămâni (22 și 23 iunie), media temperaturilor maxime va fi în scădere spre valori de 28 – 29 de grade, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel va deveni călduroasă între 24 și 26 iunie, cu medii ale temperaturilor maxime de 31- 33 de grade și chiar caniculară în perioada 27 iunie – 2 iulie, când media valorilor diurne va fi de 34 – 37 de grade, posibil urmată de o nouă scădere ușoară a regimului termic. Temperaturile minime vor fi în general constante, iar media acestora va fi cuprinsă între 16 și 19 grade. Între 22 și 24 iunie și între 2 și 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de ploi va fi redusă.
În Crișana, chiar dacă intervalul va debuta cu valori diurne în scădere față de cele de la sfârșitul acestei săptămâni, și anume medii de 28 – 30 de grade. Din data de 24 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată și va deveni călduroasă până în 26 iunie, cu medii ale temperaturilor maxime de 31 – 33 de grade, chiar caniculară, în perioada 27 iunie – 2 iulie, când media maximelor va fi de 34 – 37 de grade, posibil urmată de o nouă scădere ușoară a regimului termic. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, astfel că media acestora va fi cuprinsă între 15 și 19 grade. Între 22 și 24 iunie și între 3 și 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea să plouă va fi redusă.
În Transilvania, în perioada 22 – 24 iunie, temperaturile maxime vor fi apropiate de cele normale și vor avea valori medii de 27 – 29 de grade, după care vremea va intra într-un proces de încălzire treptată și va deveni călduroasă până la sfârșitul intervalului de referință, cu o medie a valorilor diurne de 31 – 33 de grade, posibil pe arii restrânse caniculară, între 29 iunie și 2 iulie, când media maximelor se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Temperaturile minime vor fi în general constante, iar media acestora va fi cuprinsă între 13 și 16 grade, ușor mai coborâte în unele nopți în zonele depresionare. În perioada 22 – 25 iunie, respectiv între 1 și 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de ploi va fi redusă.
În Maramureș, intervalul va debuta cu valori diurne în scădere față de cele de la sfârșitul săptămânii trecute, cu medii de 28 – 30 de grade, din data de 26 iunie vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară și treptată, astfel că media temperaturilor maxime va oscila între 32 și 34 de grade, ce va caracteriza o vreme călduroasă până la începutul lunii iulie, chiar caniculară în intervalul 29 iunie – 1 iulie, când media maximelor va fi de 35 – 36 de grade. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, astfel că media acestora va fi cuprinsă între 14 și 18 grade. Între 22 și 24 iunie și între 2 și 5 iulie vor fi intervale cu averse slabe cantitativ, iar în restul perioadei de referință probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Moldova, în prima săptămână (22 – 28 iunie), media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 28 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul regiunii, apoi între 29 iunie și 5 iulie vremea va deveni călduroasă în toată regiunea cu medii ale valorilor diurne de 32 – 34 de grade, pe arii restrânse posibil caniculară la câmpie. Media temperaturilor minime va fi în creștere de la valori de 14 – 16 grade, în perioada 23 – 29 iunie, spre valori în jurul a 18 grade în intervalul 30 iunie – 5 iulie. În 24 și 25 iunie, precum și în intervalul 2 – 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Dobrogea, în zona continentală a regiunii, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului, iar media temperaturilor maxime va fi de 30 – 31 de grade, între 22 și 28 iunie, apoi în jurul a 32 de grade între 29 iunie și 5 iulie, în timp ce pe Litoral media maximelor va fi de 27 – 28 de grade, cu o tendință de creștere în a doua săptămână spre medii de 30 de grade. Media temperaturilor minime va fi curpinsă în general între 16 și 18 grade, ușor mai ridicată spre 19 – 20 de grade în zona costieră a regiunii. În jurul datei de 25 iunie, precum și în intervalul 1 – 5 iulie, local vor fi perioade cu averse slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Muntenia, vremea va fi călduroasă în prima săptămână, mai ales în zona de câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 30 și 32 de grade, în timp ce, după data de 29 iunie și până pe 5 iulie, valorile diurne vor avea o tendință de creștere spre medii de 33 – 35 de grade, adică posibile și intervale cu caniculă. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, astfel că media acestora va fi cuprinsă în general între 16 și 18 grade. În intervalul 22 – 25 iunie, precum și în intervalul 1 – 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Oltenia, în ciuda faptului că intervalul va debuta cu valori diurne în scădere față de cele de la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv medii de 28 – 30 de grade, din data de 26 iunie vremea va intra într-un proces de încălzire și va deveni călduroasă cu o medie a temperaturilor maxime de 32 – 34 de grade, iar din 29 iunie până în 5 iulie, local va fi și caniculă, astfel vor fi valori medii diurne de 34 – 36 de grade. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, iar media acestora va fi cuprinsă între 16 și 19 grade. În intervalul 22 – 25 iunie, dar posibil și în intervalul 2 – 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.
La munte, în primele zile ale intervalului, vor fi valori termice apropiate de cele normale, media temperaturilor maxime fiind de 18 – 20 de grade, iar ulterior, din data de 27 iunie, vremea va deveni caldă, cu valori medii diurne de 22 – 24 de grade, cu o posibilă scădere a acestora după data de 3 iulie. Media temperaturilor minime va fi în creștere de la valori de 10 – 12 grade, în perioada 23 – 29 iunie, spre valori în jurul a 14 grade în intervalul 30 iunie – 5 iulie. În perioada 22 – 25 iunie, precum și în intervalul 1 – 5 iulie, local, vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.


