Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna august, 114 programe de formare profesională, pentru 1.919 persoane.
Potrivit unui comunicat de presă a instituției, transmis miercuri AGERPRES, programele cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări, precum: referent resurse umane (215 persoane), operator introducere, validare și prelucrare date (109), agent de securitate (98), ospătar (chelner) – 92, frizer (90), lucrător comercial (87), manichiurist (81), instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (80), ajutor bucătar (76), lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură (62).
Cele mai multe cursuri se vor organiza în Municipiul București (pentru 252 de persoane), județul Neamț (137) și județul Dâmbovița (123).


