in ,

ANPC a aplicat amenzi în valoare de peste un milion de lei pe Litoral, în ultima săptămână

ANPC a aplicat amenzi în valoare de peste un milion de lei pe Litoral, în ultima săptămână

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care activează în cadrul echipei ‘ANPC Estival 2026’, au aplicat, în ultima săptămână, amenzi în valoare de peste un milion de lei, în urma controalelor derulate pe Litoral.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis luni AGERPRES, în perioada 20-26 iulie, ca urmare a neregulilor constatate, au fost întocmite 197 de amenzi contravenționale, ce au depășit un milion de lei, precum și 94 de avertismente.

De asemenea, valoarea totală a produselor verificate a trecut de 148.000 de lei, fiind oprite definitiv de la comercializare produse neconforme de peste 29.000 de lei. În plus, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 21.000 lei, precum și oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru opt operatori economici.

Principalele abateri constatate au vizat: prestarea serviciilor în spații neautorizate; deficiențe de informare privind produsele textile și încălțămintea; deficiențe de informare (absența traducerilor în limba română a informațiilor existente pe ambalajul jucăriilor); – comercializarea jucăriilor periculoase (lasere, slime); lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact); inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română; lipsa informării în mod corect, complet și precis a consumatorilor privind serviciile de cazare, facilitățile oferite, tarifele, mapa cu informații utile turiștilor; nerespectarea măsurilor specifice referitoare la activitățile de operare a plajelor turistice.

Alte probleme descoperite au fost legate de: întreținerea necorespunzătoare a piscinelor (absența informațiilor privind temperatura, pH-ul, adâncimea, absența pediluviului), precum și zone și șezlonguri deteriorate și neigienizate; nerespectarea temperaturilor de păstrare pentru preparatele calde; lipsa informării corecte, complete și precise în ceea ce privește substanțele cu potențial alergen; utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică; absența graficelor de monitorizare a uleiului; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele alimentare; materii prime fără elemente de identificare și caracterizare, cu starea termică modificată; utilizarea agregatelor frigorifice neconforme, neigienizate, cu depuneri grosiere de gheață, rugină și impurități; lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori; comercializarea unor suveniruri fără date de identificare și caracterizare; neafișarea plachetei privind Soluționarea Alternativă a Litigiilor (SAL) și a informației ‘Telefonul Consumatorului’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Radu Miruţă: Procurorul de caz a confirmat că drona de vineri e de provenienţă rusească / Pentru celelalte se fac analize, fiind recuperate fragmente foarte mici

Radu Miruţă: Procurorul de caz a confirmat că drona de vineri e de provenienţă rusească / Pentru celelalte se fac analize, fiind recuperate fragmente foarte mici

Spălătorie auto din Bucureşti, amendată pentru a doua oară pentru că funcţiona fără autorizaţie de mediu

Spălătorie auto din Bucureşti, amendată pentru a doua oară pentru că funcţiona fără autorizaţie de mediu