ANPC a controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi a dat amenzi de aproape un milion de lei / Printre nereguli, lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare / 24 de sortimente de produse, analizate

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caracterizare. În plus, nu era trecută compoziţia produselor de tip lenjerie intimă. De asemenea, au fost sigilate 24 de sortimente de produse, care vor fi supuse analizelor specifice în cadrul unui laborator acreditat. Pentru problemele identificate au fost date amenzi de aproape un milion de lei.

Reprezentanţii ANPC au anunţat că, miercuri, a avut loc un control în Bucureşti la firme care comercializează produse cu caracter erotic, destinate exclusiv persoanelor majore.

Astfel, au fost verificaţi 19 operatori economici. Până în prezent au fost date 22 de amenzi în valoare de 937.000 de lei, au fost oprite definitiv de la vânzare 52 de produse şi temporar aproape 5.000 de bucăţi.

Printre cele mai importante deficienţe au fost: produse tip accesorii fără elemente de identificare şi caracterizare; absenţa instrucţiunilor de utilizare; absenţa precauţiilor speciale la utilizare; absenţa menţionării funcţiei produselor/accesoriilor; absenţa informării consumatorilor asupra compoziţiei produselor tip lenjerie intimă.

De asemenea, pentru verificarea conformităţii produselor, au fost sigilate 24 de sortimente de produse, urmând a fi supuse analizor specifice în cadrul unui laborator acreditat.

Totodată, trei unităţi au fost închise temporar, până la remedierea deficienţelor. Este vorba de SC NTE COM SRL – Sectorul 1, SC Exclusive Promotion SRL – Sectorul 2 şi  SC LYA&NIK COM SRL – Sectorul 1.

 

Un robot umanoid „s-a trezit” şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China – VIDEO

Irina Begu s-a calificat în sferturi la Parma