Antony Blinken, incisiv la adresa lui Lavrov: ‘L-am ascultat. Nu pot să spun dacă el m-a ascultat şi el pe mine, dar n-am auzit nimic nou’

„L-am ascultat. Nu pot să spun dacă el m-a ascultat şi el pe mine, dar n-am auzit nimic nou”, a declarat presei Blinken.

Şeful diplomaţiei americane a anunţat că nu a avut miciun contact direct cu ministrul rus de Externe, într-unul dintre puţinele momente în care s-au aflat amândoi în aceeaşi sală.

„Cred că toate ţările prezente în sală, fără să vorbesc în numele lor, au arătat clar că această agresiune trebuie să înceteze, nu doar pentru că este vorba despre o agresiune împotriva poporului ucrainean, ci şi pentru că este o agresiune împotriva principiilor aflate în nucleul sistemului internaţional”, a declarat Blinken.

„Este izbitor să constaţi că atâtea ţări aflate la celălalt capăt al lumii, în regiunea Asia-Pacific, se interesează îndeaproape de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ele ştiu că, dacă o ţară este autorizată să acţioneze în deplină impunitate şi să comită acte de agresiune, acesta este un semnal pentru potenţial agresori din întreaga lume”, a continuat el.

Îngrijorări

În pofida declaraţiilor lui Blinken despre un consens la acest summit, Washingtonul este tot mai îngrijorat de susţinerea Rusiei de către China prin exporturi industriale de vârf – care nu constituie o susţinere militară directă.

India, care întreţine relaţii cordiale cu Statele Unite, a iritat Washingtonul prin refuzul de a se alătura sancţiunilor impiuse de Occident Mosovei.

Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris, candiata democrată în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, au promis să susţină durabil Ucraina şi să nu negocieze cu Rusia pe la spatele Kievului.

Poziţia lor este puternic diferită de a candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, care s-a angajat să pună capăt rapid Războiului din Ucraina, fără să spună cum anume.

Colaboratorii miliardarului au sugerat că va ameninţa să suspende ajutorul Ucrainei, pentru a o obliga să facă concesii teritoriale Rusiei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Câți români vor putea vota prin corespondență la alegerile prezidențiale

Predoiu, despre aderarea completă la Schengen: Ne luptăm cu ghearele şi cu dinţii/ Ne luptăm ca şi cum sunt aceste şanse până la 31 decembrie/ Tratatul Schengen spune că după ce îndeplineşti criteriile tehnice va exista o decizie politică