Echipa egipteană Al Ahly a anunţat că s-a despărţit de antrenorul elveţian Marcel Koller după ce a fost eliminată din semifinalele Ligii Campionilor Africii.
Antrenorul în vârstă de 64 de ani a fost criticat atunci când campionii în exerciţiu au fost surprinşi de sud-africanii de la Mamelodi Sundowns, pe baza regulii golului marcat în deplasare, în urma egalului din manşa secundă, 1-1, înregistrat vineri la Cairo, după un rezultat de egalitate fără gol la Pretoria.
Sticle cu apă au fost aruncate din tribune către elveţian în timp ce acesta părăsea terenul după fluierul final.
„Din cauza circumstanţelor de urgenţă şi având în vedere relaţia distinsă care a fost reflectată în numeroase poziţii anterioare, clubul negociază în prezent cu antrenorul pentru a rezilia contractul de comun acord într-o manieră potrivită clubului şi antrenorului său”, a precizat Al Ahly, într-un comunicat.
De la preluarea conducerii în 2022, fostul antrenor al FC Basel şi FC Koln a condus Al-Ahly spre mai multe trofee, inclusiv două titluri de Liga Campionilor.